Localul care a câştigat titlul de „cel mai bun restaurant din lume”, în pericol de a nu se mai redeschide

  • Unul dintre cele mai bune restaurnate din lume riscă să nu mai fie redeschis după carantină
  • Eleven Madison Park are 3 stele Michelin şi în 2017 a fost desemnat cel mai bun restaurant din lume
  • Acum, proprietarii spun că ar costa milioane să îl redeschidă şi nu ştiu dacă merită efortul
1308 afișări
Imaginea articolului Localul care a câştigat titlul de „cel mai bun restaurant din lume”, în pericol de a nu se mai redeschide

Sursă foto: Facebook ElevenMadisonPark

Măsurile de carantină s-ar putea dovedi o provocare prea mare pentru un celebru restaurant de lux din New York. Eleven Madison Park are trei stele Michelin şi un titlu de cel mai bun restaurant din lume, câştigat în 2017. Chiar şi la acest nivel, cele două luni de inactivitate sunt greu de gestionat, scrie Bloomberg.

„Avem nevoie de milioane (de dolari, n.r.) pentru a redeschide. Trebuie să ne aducem personalul înapoi. Eu lucrez cu cele mai bune echipamente într-un spaţiu generos. Vreau să continui să gătesc cu cele mai frumoase şi preţioase ingrediente într-o manieră creativă, dar în acelaşi timp, trebuie să aibă sens”, a spus Daniel Humm, bucătar-şef şi proprietar al localului de lux.  

Câteva zile, cei de la Eleven Madison Park au cochetat cu idea de a încerca să ofere servicii de catering, însă nu li s-a părut oportun.

„(Epidemia, n.r.) a fost atât de gravă în New York, încât nu mi s-a părut că lumea are nevoie de preparate Eleven Madison Park în cutii de lux. Ştiam şi că nu o să facem cine ştie ce bani. În fine, nu am vrut să îmi expun oamenii. Nu ne ocupăm cu livrarea”, a mai spus Daniel Humm.

În schimb, reprezentanţii restaurantului au preferat să ajute comunitatea şi pregătesc zilnic 3.000 de porţii de mâncare pentru oamenii străzii şi cei pe care carantina i-a lăsat fără venituri.

Dacă până la urmă restaurantul se va redeschide, celebrul chef spune că va continua să îi hrănească şi pe cei cu dare de mână, şi pe nevoiaşi. Se teme că vor fi mai mulţi cei care vor avea nevoie de ajutor, decât cei care îşi vor permite să dea peste 330 de $ pentru un o cină, cât costa una la Eleven Madison Park înainte de carantină.

„Restaurantele vor fi nevoite să mărească tarifele. Activitatea va fi redusă şi nu vor fi locuri de muncă pentru toată lumea”, este scenariul sumbru zugrăvit de celebrul şef.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici