Logodnica premierului britanic Boris Johnson a născut un băieţel. Este primul copil al cuplului

  • Logodnica premierului britanic Boris Johnson, Carrie Symonds, a născut, miercuri, un băieţel
  • Johnson şi Symonds sunt logodiţi din februarie, iar acesta este primul copil al cuplului
  • Boris Johnson şi-a reluat sarcinile de premier luni, după ce s-a vindecat de COVID-19
787 afișări
Imaginea articolului Logodnica premierului britanic Boris Johnson a născut un băieţel. Este primul copil al cuplului

Sursa foto: Profimedia

Boris Johnson şi logodnica sa, Carrie Symonds, au anunţat că au devenit părinţii unui băieţel sănătos, care s-a născut într-un spital din Londra, miercuri dimineaţă.

Copilul s-a născut la două zile după ce Johnson şi-a reluat sarcinile de premier, după ce s-a vindecat de COVID-19. Boris Johnson a stat internat în spital trei săptămâni, iar, după externare, a avut nevoie de două săptămâni pentru a se recupera.

Symonds a avut şi ea simptome de COVID-19, deşi nu a fost testată.

Johnson, în vîrstă de 55 de ani, şi Symonds, în vârstă de 32 de ani, au anunţat în luna februarie că s-au logodit şi că aşteaptă un copil, potrivit Associated Press.

Acesta este primul copil pentru Symonds, fost consilier guvernamental. Pe de altă parte, Johnson mai are patru copii din cea de-a doua căsătorie.

De asemenea, acesta este al treilea copil al unui premier britanic născut în timpul mandatului, în ultimul secol.

Soţiile lui Tony Blair şi David Cameron au născut copii în timp ce soţii lor ocupau funcţia de premier. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici