Mama româncei ucise la Dublin vrea repatrierea trupului fiicei ei
Mama româncei ucise la Dublin săptămâna trecută a declarat că vrea ca trupul neînsufleţit al fiicei ei să fie adus acasă, relatează The Irish Independent, în ediţia electronică de miercuri.
Mama româncei ucise la Dublin vrea repatrierea trupului fiicei ei (Imagine din arhiva Mediafax Foto/AFP)
Mia Pricăjan a dezvăluit, de asemenea, că fiica ei, Loredana, intenţiona să îşi cumpere o casă în Irlanda în acest an şi să se stabilească în această ţară. Ea a fost găsită moartă în apartamentul său din Sandyford, joi.
"Cadavrul ei nu a fost adus în România din cauza investigaţiilor", a declarat ea pentru Irish Independent.
"O vrem înapoi. Conform ritualurilor ortodoxe româneşti, corpul neînsufleţit al decedatului este jelit de familie şi prieteni cel puţin o noapte înainte de înmormântare", a explicat ea.
Pricăjan a declarat că fiica sa o suna în fiecare seară şi devenise îngrijorată când nu a mai sunat miercuri seara. Ea a fost însă informată abia vineri de poliţia română că fiica sa a murit.
Pricăjan susţine că ştia că fiica sa are o relaţie cu un român de mai mulţi ani şi că el voia ca ea să revină în România. "Visul Loredanei era să se stabilească în Irlanda", a declarat mama acesteia.
-
Urna găsită la Corund în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală
Urna găsită într-un autoturism în localitatea Corund din judeţul Harghita şi în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip. citeşte tot
-
Ponta: Am întâlnit mulţi hoţi în viaţa mea, dar niciunul mai mare ca Flutur
Politic ieri, 19:53
Premierul Victor Ponta a declarat că cei care au greşit politic trebuie schimbaţi din funcţie şi cei care au încălcat legea, pedepsiţi, el adăugând, în acest context: "Am întâlnit mulţi hoţi în viaţa mea, dar niciunul mai mare ca Flutur. Am întâlnit şi mulţi mincinoşi, dar niciunul ca Flutur". citeşte tot





Nu exista comentarii