Marea Britanie: Au fost prezentate primele monede cu portretul regelui Charles al III-lea

Noi monede cu portretul regelui Charles al III-lea au fost prezentate de Royal Mint, iar o monedă de 50 de pence cu imaginea monarhului va intra în circulaţie în câteva săptămâni, scrie BBC.

251 afișări
Imaginea articolului Marea Britanie: Au fost prezentate primele monede cu portretul regelui Charles al III-lea

Hepta

Instituţia a prezentat şi o monedă comemorativă de 5 lire sterline, care includ o imagine a regelui realizată de sculptorul britanic Martin Jennings.

Monedele respectă o tradiţie de secole, monarhul fiind acum orientat spre stânga - în sens opus faţă de regina Elisabeta.

Ca şi în cazul regilor britanici anteriori şi spre deosebire de regină, nu poartă coroană.

Regele Charles a aprobat personal efigia şi a fost mulţumit de asemănare.

Monedele vor fi vândute colecţionarilor de către Monetăria Regală de la începutul săptămânii viitoare. Moneda de 50 de pence va fi disponibilă pentru uz general cu mult înainte de sfârşitul anului, fiind distribuită în funcţie de cerere.

Monedele vor circula împreună cu monedele care o înfăţişează pe regretata regină, astfel încât cele 27 de miliarde de monede vor fi acceptate în continuare în magazine.

Anne Jessopp, director executiv al Monetăriei Regale, a declarat că monedele au o durată de viaţă de circa 20 de ani, astfel încât atât monedele Reginei Elisabeta, cât şi cele ale Regelui Charles vor fi în circulaţie împreună mulţi ani de acum încolo.

De la începutul anului viitor, monedele de la 1p până la 2 lire sterline vor fi bătute purtând imaginea regelui Charles.

"Oamenii nu ar trebui să se îngrijoreze dacă au monede cu imaginea reginei. Vom păstra aceste monede în circulaţie", a declarat Jessopp.

Reversul noii monede de 5 lire sterline prezintă două noi portrete ale reginei Elisabeta, care trasează drumul acesteia de la un tânăr monarh la un şef de stat de lungă durată.

Portretul regelui Charles a fost realizat de sculptorul Martin Jennings.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici