Marea Britanie şi Franţa, aproape de a ajunge la un acord privitor la migranţii din Canalul Mânecii

Marea Britanie şi Franţa sunt pe cale să ajungă la un acord prin care să oprească migranţii ilegali să traverseze Canalul Mânecii, potrivit Reuters.

733 afișări
Imaginea articolului Marea Britanie şi Franţa, aproape de a ajunge la un acord privitor la migranţii din Canalul Mânecii

Marea Britanie şi Franţa, aproape de a ajunge la un acord privitor la migranţii din Canalul Mânecii

Acordul va creşte semnificativ numărul celor 200 de ofiţeri şi voluntari francezi care operează pe plajele de pe Canalul Mânecii, iar Franţa va urmări ca o proporţie „mult mai mare" de migranţi să fie împiedicaţi să plece, a anunţat ziarul Telegraph.

Franţa va avea un centru de control comun în care vor fi plasaţi şi oficiali britanici din domeniul imigraţiei, a precizat publicaţia.

Vineri, ministrul britanic de externe, James Cleverly, şi omologul francez, Catherine Colonna, au emis o declaraţie în care au subliniat „urgenţa combaterii tuturor formelor de migraţie ilegală". Oficialii britanici au declarat că un acord este aproape.

Cotidianul Express a anunţat că acordul ar putea fi semnat săptămâna viitoare şi ar putea include mai multe drone britanice pentru a detecta migranţii care se ascund în dunele de nisip înainte ca aceştia să încerce să traverseze Canalul Mânecii, adesea în bărci şubrede.

În acest an, aproximativ 40.000 de persoane au traversat Canalul Mânecii în bărci mici, faţă de 28.526 anul trecut.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici