Marian Lupu anunţă începerea negocierilor cu partidele liberale
Preşedintele Partidului Democrat din Republica Moldova, Marian Lupu, a anunţat vineri că va începe dialogul cu partidele liberale pentru a stabili punctele comune, precizând însă că nu va refuza dialogul nici cu Partidul Comuniştilor, relatează Unimedia.md.
Prezentând grupul parlamentar al Partidului Democrat, Lupu a declarat că obiectivul urmărit de formaţiune este "o coaliţie extinsă pentru o guvernare democratică" şi a enumerat condiţiile pe care le consideră necesare pentru a atinge acest obiectiv, între care depolitizarea economiei şi a organismelor publice, reluarea dialogului cu Fondul Monetar Internaţional sau demararea unei anchete internaţionale pentru evenimentele din 7 aprilie.
"Azi vom începe dialogul cu partidele liberale pentru a determina care sunt punctele comune. Venim să discutăm de pe picior de egalitate. Ştiu că avem viziuni comune, dar vreau să verific şi unele poziţii mai speciale. Vom insista pe caracterul social al economiei Republicii Moldova", a declarat el, adăugând că vor fi abordate şi subiecte de politică externă.
"Pledăm pentru păstrarea caracterului unitar al ţării noastre, să nu facem parte din nici un bloc militar şi să ne păstrăm un parteneriat strategic cu partenerii noştri din Est", a continuat Lupu.
"Vom dialoga şi cu Partidul Comuniştilor, dar nu vom proceda aşa cum procedează PCRM, refuzând orice dialog politic", a explicat el.
Întrebat ce crede despre invitaţia adresată liderului PLDM de a vizita Moscova, Lupu a refuzat să răspundă. "Apreciez insistenţa unor jurnalişti. Urmează să întrebaţi politicienii vizaţi pentru a afla răspunsul", a declarat el.
Referindu-se la CSI, Lupu a declarat că există "avantaje ale păstrării calităţii de membru în această organizaţie", în timp ce despre împrumutul de la Rusia consideră că nu au fost precizate clar condiţiile acestui credit.
"Republica Moldova poate lua credite în condiţii economice dezavantajoase. Dar în general noi urmează să spunem «mulţumesc» pentru ajutorul financiar care ni se acordă", a declarat el.
-
SITUAŢIE DE URGENŢĂ ÎN VRANCEA: Zeci de mii de oameni, izolaţi din cauza zăpezii - FOTO
Social astăzi, 20:32
Preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan, a declarat, vineri seară, că a fost instituită situaţie de urgenţă în judeţ, în condiţiile în care zeci de mii de persoane sunt izolate din cauza zăpezii, Oprişan cerând în mai multe rânduri instituirea stării de alertă pentru declararea situaţiei de urgenţă. citeşte tot
-
Ponta: Dacă se decretează stare de urgenţă în zonele afectate, propun PSD să susţină decizia în Parlament
Politic astăzi, 20:10
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, că cere şefului statului decretarea stării de urgenţă în zonele afectate de ninsori, menţionând că dacă acest lucru se va întâmpla, va propune, luni, în USL, precum şi parlamentarilor formaţiunii sale, să voteze, în Parlament decizia preşedintelui. citeşte tot





Preşedintele Partidului Democrat din Republica Moldova, Marian Lupu, a anunţat vineri că va începe dialogul cu partidele liberale pentru a stabili punctele comune, precizând însă că nu va refuza dialogul nici cu Partidul Comuniştilor, relatează Unimedia.md.