Mario Draghi va forma noul guvern italian

Preşedintele Italiei se va întâlni miercuri cu fostul şef al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, şi îi va cere să formeze un nou guvern, relatează BBC.

890 afișări
Imaginea articolului Mario Draghi va forma noul guvern italian

Informaţia vine după ce liderii partidelor nu au reuşit să cadă de acord asupra unei noi coaliţii, în urma demisiei prim-ministrului Giuseppe Conte, de săptămâna trecută.

Italia se confruntă cu coronavirusul şi cu cea mai gravă criză economică din ultimele decenii.

Ţara a înregistrat 89.344 de decese, al şaselea număr de morţi din lume.

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui a confirmat că întâlnirea cu Draghi va avea loc miercuri.

Preşedintele Sergio Mattarella a spus că speră ca noul guvern să aibă sprijin parlamentar. El a avertizat că singura alternativă ar fi organizarea alegerilor anticipate, dar aceasta va lăsa ţara într-o stare de incertitudine, relatează agenţia de ştiri eAnsa.

Mişcarea 5 stele nu va sprijini un guvern condus de Draghi, a declarat o sursă din partid pentru Reuters.

În cei opt ani ai lui Draghi la şefia Băncii Centrale Europene, zona euro a traversat criza financiară.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici