Medvedev mărturiseşte că nu îi plăcea URSS
Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a mărturisit, într-un interviu publicat joi, că nu îi plăcea Uniunea Sovietică, o declaraţie care îl detaşează de predecesorul său, actualul premier Vladimir Putin.
"M-am născut, am crescut în URSS, m-am format în acea epocă. Dar societatea din acea vreme, ideologia, principiile ei nu îmi sunt deloc apropiate", a declarat Medvedev, în vârstă de 44 de ani, într-un interviu acordat revistei franceze Paris Match, difuzat de Kremlin.
"Din punct de vedere emoţional, am mai multe amintiri plăcute, dar dacă vorbim despre moravurile acelei perioade, mai ales despre economie, nu aş vrea nicio clipă să mă reîntorc la acele condiţii", a continuat el.
Dmitri Medvedev, născut la 14 septembrie 1965, avea 26 de ani în momentul prăbuşirii URSS în 1991.
Vladimir Putin, mai în vârstă cu 13 ani, declarase că prăbuşirea URSS a fost "cea mai mare catastrofă geopolitică" a secolului al XX-lea, într-un discurs adresat Naţiunii în 2005, când era preşedinte al Rusiei.
-
Urna găsită la Corund în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală
Urna găsită într-un autoturism în localitatea Corund din judeţul Harghita şi în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip. citeşte tot
-
Ponta: Am întâlnit mulţi hoţi în viaţa mea, dar niciunul mai mare ca Flutur
Politic ieri, 19:53
Premierul Victor Ponta a declarat că cei care au greşit politic trebuie schimbaţi din funcţie şi cei care au încălcat legea, pedepsiţi, el adăugând, în acest context: "Am întâlnit mulţi hoţi în viaţa mea, dar niciunul mai mare ca Flutur. Am întâlnit şi mulţi mincinoşi, dar niciunul ca Flutur". citeşte tot





Pai daca nu se prabusea URSS ar fi inceput al 3-lea razboi mondial, doar a spus destul de clar Gorbaciov. Ce se tot vaita rusii ca ipocritii, ca doar stiu bine ca URSS a fost o idee falimentara tocmai datorita agrsivitatii fata de propriile popoare. Era un sistem absurd... putred. Au uitat ca in comunism numai cine fura sau mintea, putea avea o viata decenta material. ... Moral era un gunoi.