Medvedev şi Putin, informaţi despre acţiunile desfăşurate după atentate
Preşedintele rus Dmitri Medvedev şi premierul Vladimir Putin primesc permanent informaţii de la forţele de ordine şi serviciile speciale privind operaţiunile de intervenţie în urma celor două explozii produse la metroul din Moscova.
Directorul FSB, Aleksandr Bortnikov, cât şi ministrul pentru Situaţii de Urgenţă, Serghei Şoighiu, l-au informat pe preşedintele Dmitri Medvedev despre operaţiunile desfăşurate pentru sprijinirea victimelor.
Comisia de anchetă a Parchetului a anunţat că a fost demarată o anchetă pentru terorism.
"O anchetă a fost deschisă după cele două explozii de la staţiile de metrou Lubianka şi Park Kulturi pentru (...) acte teroriste", se arată într-un comunicat.
Premierul Vladimir Putin, care se află într-o vizită la Krasnoiarsk, în Siberia, "primeşte în acest moment informaţii detaliate de la forţele de ordine şi servicile sociale privind operaţiunile pentru ajutarea victimelor", a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului rus, Dmitri Peskov, citat de agenţiile ruse.
Procurorul general, Iuri Ceaika, l-a informat pe preşedintele Medvedev despre primele rezultate ale anchetei.
Un purtător de cuvânt al Ministerului pentru situaţii de urgenţă a afirmat că bilanţul provizoriu al celor două explozii a fost stabilit la 35 de morţi şi 33 de răniţi.
-
Urna găsită la Corund în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală
Urna găsită într-un autoturism în localitatea Corund din judeţul Harghita şi în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip. citeşte tot
-
Ponta: Am întâlnit mulţi hoţi în viaţa mea, dar niciunul mai mare ca Flutur
Politic ieri, 19:53
Premierul Victor Ponta a declarat că cei care au greşit politic trebuie schimbaţi din funcţie şi cei care au încălcat legea, pedepsiţi, el adăugând, în acest context: "Am întâlnit mulţi hoţi în viaţa mea, dar niciunul mai mare ca Flutur. Am întâlnit şi mulţi mincinoşi, dar niciunul ca Flutur". citeşte tot





Ca sa poti lupta impotriva terorismului trebuie mai intai ca acesta sa existe.
Daca nu exista trebuie infiintat intrucat terorismul reprezinta singura justificare de actualitate a actiunilor militare. Rusia chiar avea nevoie de asa ceva si momentul este oportun.
Inclusiv Romania lupta in draci impotriva terorismului si acest lucru nu ar fi posibil daca nu ar exista teroristi, fie ei si fictivi.