Merkel l-a avertizat pe David Cameron că se apropie de "un punct fără întoarcere" cu UE - presă

Cancelarul german Angela Merkel l-a avertizat pe omologul său britanic David Cameron, apreciind că se apropie de "un punct fără întoarcere" cu Uniunea Europeană, după afirmaţiile sale privind imigraţia, conform săptămânalului german Der Spiegel, citat de AFP.

527 afișări
Imaginea articolului Merkel l-a avertizat pe David Cameron că se apropie de "un punct fără întoarcere" cu UE - presă

Merkel l-a avertizat pe David Cameron că se apropie de "un punct fără întoarcere" cu UE - presă (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Pentru prima dată, (David) Cameron îşi împinge ţara spre un punct fără întoarcere în privinţa apartenenţei sale la Uniunea Europeană, spre un punct din care" Berlinul nu se va mai lupta pentru menţinerea Marii Britanii în cadrul UE, scrie revista în ediţia care va apărea luni, citând surse guvernamentale.

O sursă guvernamentală evocă astfel limitarea numărului de cetăţeni care intră în Marea Britanie, avansată de Londra, ca fiind principalul punct de discordie, libertatea de circulaţie a persoanelor fiind unul dintre drepturile fundamentale acordate cetăţenilor din statele membre ale UE.

Merkel i-ar fi spus lui David Cameron cu ocazia unui summit de luna trecută, la Bruxelles, că această propunere lezează principiile Uniunii, relatează Der Spiegel.

În condiţiile în care formaţiunea eurofobă Ukip înregistrează o creştere continuă, Partidul Conservator britanic, din care face parte Cameron, vrea să limiteze imigraţia în Marea Britanie. Premierul a anunţat că va organiza până în 2017 un referendum privind menţinerea Marii Britanii în UE, dacă va câştiga alegerile legislative din mai 2015.

Într-un interviu acordat în octombrie publicaţiei britanice The Sunday Times, Merkel a avertizat deja că "lezarea principiului fundamental al libertăţii de circulaţie" în cadrul UE nu va fi tolerată de partenerii Marii Britanii.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici