Michel Barnier, negociatorul UE: Acordul pentru Brexit este „corect şi echilibrat”

Acordul privind relaţiile post-Brexit la care au ajuns premierul britanic Theresa May şi negociatorii Blocului comunitar este „corect şi echilibrat”, a declarat luni negociatorul-şef al Uniunii Europene, Michel Barnier, citat de Reuters.

207 afișări
Imaginea articolului Michel Barnier, negociatorul UE: Acordul pentru Brexit este „corect şi echilibrat”

Michel Barnier, negociatorul UE: Acordul pentru Brexit este „corect şi echilibrat”

Michel Barnier a transmis în urma unei întâlniri cu reprezentanţii celor 27 de ţări din Uniunea Europeană că proiectul de acord este considerat echitabil de majoritatea statelor.

„Ne aflăm într-un moment decisiv al acestui proces, nimeni nu ar trebui să piardă din vedere progresul făcut de Bruxelles şi Londra. Per total, acordul este corect şi echilibrat”, a declarat Barnier.

„Statele membre susţin proiectul de acord la care am ajuns. Uniunea Europeană va trebui să decidă asupra procesului intern pentru prelungirea perioadei de tranziţie”, a adăugat negociatorul-şef.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici