Mii de manifestanţi de extrema stângă au cerut, la Paris, o schimbare politică în Franţa

Câteva mii de persoane favorabile extremei stângi au defilat sâmbătă după-amiaza, la Paris, pentru a cere o schimbare politică în Franţa, în cadrul primei manifestaţii de amploare organizate după eşecul socialiştilor francezi în alegerile municipale.

148 afișări
Imaginea articolului Mii de manifestanţi de extrema stângă au cerut, la Paris, o schimbare politică în Franţa

Francois Hollande (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Aproximativ 25.000 de persoane, potrivit poliţiei, o sută de mii, potrivit organizatorilor, au defilat la apelul partidelor din Frontul de Stânga (Partidul Comunist şi Partidul de Stânga) pentru a cere o schimbare a politicii preşedintelui francez, François Hollande, mai favorabile, în opinia lor, patronilor decât salariaţilor.

"Hollande, destul", scria pe un banner înfăşurat pe statuia din Piaţa Republicii, punctul de plecare a unei defilări "împotriva austerităţii, pentru egalitate şi împărţirea bogăţiei" organizate de extrema stângă franceză.

TITLURILE ZILEI

Grecul Alexis Tsirpas, candidatul stângii europene la preşedinţia Comisiei Europene, s-a aflat în fruntea defilării, alături de Pierre Laurent (Partidul Comunist) şi Jean-Luc Mélenchon (Partidul de Stânga).

Tsirpas a participat cu o zi înainte la lansarea campaniei europene a Frontului de Stânga, unde a făcut apel la "încheierea politicii de austeritate".

Această manifestaţie are loc după aproape două săptămâni de la remanierea guvernamentală din Franţa, decisă de Hollande în urma eşecului suferit de socialişti în alegerile municipale din 23 şi 30 martie.

Partidul ecologist EELV, care a refuzat să facă parte din noul Guvern francez, nu a făcut apel la manifestaţie, dar membri ai ecologiştilor au defilat sub propriile steaguri.

Alte reuniuni au avut loc în provincie, în special la Marsilia, unde aproximativ 1.600 de persoane au defilat, potrivit poliţiei.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici