Mii de ucraineni au manifestat la Kiev împotriva "represiunilor politice"

Mii de ucraineni au manifestat luni, la Kiev, împotriva "represiunilor politice" ale regimului preşedintelui Viktor Ianukovici şi pentru sprijinirea fostului premier aflat în închisoare Iulia Timoşenko, cu ocazia unui summit Ucraina-UE care se desfăşoară la Bruxelles.

163 afișări
Imaginea articolului Mii de ucraineni au manifestat la Kiev împotriva "represiunilor politice"

Mii de ucraineni au manifestat la Kiev împotriva "represiunilor politice" (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Protestatarii au defilat pe străzile centrale ale Kievului, apoi s-au reunit în piaţa principală, răspunzând astfel apelului lansat de alianţa Batkivşcina (Patria), apropiată Iuliei Timoşenko, partidul naţionalist Svoboda (Libertatea) şi cel al boxerului Vitali Kliciko - trei mişcări din cadrul opoziţiei parlamentare.

"Libertate Iuliei!" şi "Jos banda" de la putere, au scandat ei.

"Cuvânul nostru de ordine este «Ucraina în Europa, Ucraina fără Ianukovici»", a declarat în faţa mulţimii unul dintre liderii alianţei Batkivşcina, deputatul Arseni Iaţeniuk.

Opoziţia a organizat marşul de luni, cu scopul de a atrage atenţia comunităţii europene faţă de situaţia din Ucraina.

"Puterea face orice pentru a împiedica (semnarea unui acord) de asociere cu UE", un document crucial pentru ţara care aspiră să adere la UE, a acuzat un deputat al alianţei Batkivşcina, Iuri Odarcenko, citat de partidul său într-un comunicat.

Preşedintele Ianukovici se deplasează la Bruxelles pentru a participa la un summit în timpul căruia europenii vor evalua progresele înregistrate de Kiev pe calea apropierii de UE.

Relaţiile dintre Ucraina şi Bruxelles traversează o criză gravă, europenii reproşându-i preşedintelui ucrainean un recul al democraţiei de când a preluat puterea, în urmă cu trei ani, şi reţinerea opozantei Timoşenko, un caz emblematic în acest sens.

Timoşenko, care se află în prezent la spital din cauza unei hernii de disc, a fost condamnată în 2011 la şapte ani de închisoare pentru abuz de putere. Ea este, de asemenea, cercetată pentru fraudă fiscală în cadrul unui alt proces în curs şi a mai fost inculpată, în ianuarie, pentru că ar fi comandat asasinarea unui deputat în 1996.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici