Mike Pompeo: SUA susţin candidatura unui oficial sud-coreean pentru funcţia de preşedinte Interpol

Secretarul american de Stat, Mike Pompeo, a declarat marţi că Statele Unite îl susţin pe sud-coreeanul Kim Jong Yang la alegerile pentru preşedinţia Interpol, Washingtonul poziţionându-se astfel împotriva candidatului Rusiei, Alexander Prokopchuk, informează publicaţia The Hill.

236 afișări
Imaginea articolului Mike Pompeo: SUA susţin candidatura unui oficial sud-coreean pentru funcţia de preşedinte Interpol

Mike Pompeo: SUA susţin candidatura unui oficial sud-coreean pentru funcţia de preşedinte Interpol

"Îl susţinem în mod ferm pe Kim Jong Yang, care serveşte drept preşedinte interimar" al Interpol, organizaţia internaţională de cooperare a forţelor de poliţie, a declarat Pompeo.

"Încurajăm toate naţiunile şi organizaţiile care fac parte din Interpol şi respectă statul de drept să aleagă un lider cu credibilitate şi integritate (...) Credem că domnul Kim este acela", a adăugat oficialul american.

Posibilitatea alegerii rusului Prokopchuk a stârnit îngrijorare la Washington. Un grup de patru senatori americani, inclusiv republicanul Marco Rubio şi democratul Christopher Coons, au declarat că "Rusia abuzează în mod regulat de Interpol cu scopul hărţuirii oponenţilor politici, a disidenţilor şi jurnaliştilor".

Moscova a negat acuzaţiile şi a afirmat că poziţia senatorilor americani "ar putea reprezenta un fel de ingerinţe în procesul electoral al unei organizaţii internaţionale".

Kim a fost numit preşedinte interimar al Interpol în luna octombrie, după ce Meng Hongwei, preşedintele anterior a organizaţiei, a dispărut în cursul unei vizite în ţara sa natală, China. Beijingul a comunicat ulterior că Meng Hongwei a fost arestat şi este anchetat pentru fapte de corupţie şi alte infracţiuni.

Alegerea noului preşedinte al Interpol urmează să aibă loc miercuri. Funcţia este mai degrabă una ceremonială.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici