Militarul american Bowe Bergdahl, care a dezertat din Afganistan, a scăpat fără închisoare. Trump consideră decizia ruşinoasă

Un judecător militar a dispus excluderea din armată, fără condamnare la închisoare, a militarului american Bowe Bergdahl, care a recunoscut că a dezertat în Afganistan, informează site-ul agenţiei Reuters.

6753 afișări
Imaginea articolului Militarul american Bowe Bergdahl, care a dezertat din Afganistan, a scăpat fără închisoare. Trump consideră decizia ruşinoasă

Militarul american Bowe Bergdahl, care a dezertat din Afganistan, a scăpat fără închisoare. Trump consideră decizia ruşinoasă

Sergentul Bowe Bergdahl a fost capturat de talibani şi a petrecut cinci ani în captivitate. Procurorii ceruseră condamnarea la închisoare pe viaţă după ce Bergdahl pledase vinovat pentru dezertare şi comportament inadecvat.

Militarul în vârstă de 31 de ani aproape că tremura de teamă înaintea sentinţei, în procesul desfăşurat în tribunalul militar din baza Fort Bragg, situată în statul Carolina de Nord.

Judecătorul a decis excluderea sa din armată, dar nu l-a condamnat la închisoare.

Pe 16 octombrie, sergentul Bowe Bergdahl, eliberat de talibanii afgani în mai 2014 în schimbul deciziei Administraţiei SUA de eliberare a cinci islamişti de la Guantanamo acuzaţi de terorism, a pledat vinovat pentru dezertare, în cadrul unui acord cu procurorii militari. Sergentul Bowe Bergdahl fusese capturat în Afganistan, pe 30 iunie 2009, în circumstanţe rămase neclare, existând suspiciuni că dezertase, fiind nemulţumit de camarazi şi de condiţiile generale de pe frontul antiterorist. Militarul american a fost eliberat pe 31 mai 2014, în schimbul a cinci talibani suspectaţi de terorism care erau deţinuţi la penitenciarul militar de la Guantanamo Bay.

Fostul preşedinte Barack Obama nu l-a graţiat pe Bowe Bergdahl, iar, în campania electorală, Donald Trump a afirmat că militarul "ar trebui împuşcat" pentru dezertare. "În vremurile bune, ar fi fost executat", a adăugat Donald Trump.

Politicieni republicani de la Washington au criticat dur decizia Administraţiei democrate Barack Obama de eliberare a cinci presupuşi terorişti în schimbul unui militar american suspectat că dezertase.

Donald Trump consideră "ruşine totală" decizia în cazul militarului Bowe Bergdahl

Preşedintele SUA, Donald Trump, a catalogat drept "ruşine totală" pentru armata americană şi pentru Statele Unite decizia unei instanţe militare de a nu-l condamna la închisoare pe militarul Bowe Bergdahl, care a dezertat în Afganistan.

"Decizia în cazul sergentului Bergdahl este o ruşine totală la adresa ţării noastre şi a armatei americane", a declarat Donald Trump prin Twitter.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici