Miniştri din nouă ţări UE, inclusiv din România, convocaţi la Comisia Europeană din cauza poluării/ Bucureştiul riscă sancţiuni

Comisia Europeană va organiza o reuniune pe tema calităţii aerului, fiind convocaţi miniştrii Mediului din nouă ţări europene, inclusiv din România, care riscă să fie vizate de proceduri de sancţionare din cauza poluării.

3376 afișări
Imaginea articolului Miniştri din nouă ţări UE, inclusiv din România, convocaţi la Comisia Europeană din cauza poluării/ Bucureştiul riscă sancţiuni

Miniştri din nouă ţări UE, inclusiv din România, convocaţi la CE din cauza poluării

O reuniune la nivel ministerial a fost convocată la Bruxelles pe 30 ianuarie cu reprezentanţii a nouă ţări care nu respectă normele privind calitatea aerului.

"Într-un ultim efort pentru găsirea soluţiilor la problema gravă a poluării aerului în Uniunea Europeană, comisarul UE pentru Mediu, Karmenu Vella, a invitat miniştrii din nouă ţări europene la Bruxelles pe 30 ianuarie. Cele nouă state membre - Cehia, Germania, Spania, Franţa, Italia, Ungaria, România, Slovacia şi Marea Britanie - riscă să fie vizate de proceduri de sancţionare pentru depăşirea limitelor stabilite în cazul poluării aerului. Reuniunea oferă statelor membre oportunitatea de a demonstra că vor fi luate măsuri suplimentare adecvate pentru redresarea fără întârziere a actualei situaţii şi pentru conformarea cu reglementările europene", anunţă Comisia Europeană într-un comunicat postat pe site-ul instituţiei.

TITLURILE ZILEI

"Această reuniune pe tema calităţii aerului a fost convocată din trei motive. Pentru protejarea cetăţenilor. Pentru a clarifica faptul că dacă nu vor fi îmbunătăţiri ale calităţii aerului vor apărea consecinţe juridice. Pentru a le reaminti statelor membre că acest pas este sfârşitul unei perioade lungi, unii ar spune prea lungi, de oferte pentru asistenţă, consultanţă şi avertizări", afirmă Karmenu Vella, comisarul UE pentru Mediu, Afaceri maritime şi Pescuit.

"Principala noastră responsabilitate la Comisia Europeană este pentru milioanele de europeni - tineri şi bătrâni, bolnavi şi sănătoşi - care au de suferit din cauza calităţii proaste a aerului. Părinţii unui copil care suferă de bronşită ori fiica unei persoane care are afecţiuni pulmonare vor să observe îmbunătăţirea calităţii aerului cât mai curând. Pentru ei, planurile de acţiune pe 10-12 ani ori ineficiente nu au nicio utilitate", subliniază comisarul UE.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici