Ministrul austriac de Interne propune reorganizarea turului secund al alegerilor pentru 2 octombrie

Ministrul austriac de Interne a anunţat că propune data de 2 octombrie pentru organizarea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, după anularea, vineri, a acestui scrutin pe fondul unor neregularităţi, relatează Le Figaro online.

404 afișări
Imaginea articolului Ministrul austriac de Interne propune reorganizarea turului secund al alegerilor pentru 2 octombrie

Ministrul austriac de Interne propune reorganizarea turului secund al alegerilor pentru 2 octombrie (Imagine Shutterstock / Mediafax Foto)

Wolfgang Sobotka a declarat că va prezenta propunerea Guvernului şi că ar aceasta ar trebui, în mod normal, acceptată.

Vineri, Curtea Constituţională din Austria a decis repetarea turului doi al alegerilor prezidenţiale, desfăşurate în 22 mai, acestea fiind pierdute la diferenţă mică de candidatul de extremă-dreapta Norbert Hofer, care însă a contestat rezultatul, denunţând probleme majore la numărarea voturilor.

Decizia, anunţată de preşedintele Curţii Constituţionale din Austria, Gerhart Holzinger, marchează un moment în care pentru prima dată în istoria postbelică a Austriei are loc repetarea unui scrutin la nivel naţional. Totodată, aceasta reprezintă o victorie pentru Partidul Libertăţii, o formaţiune de extremă-dreapta, care a contestat rezultatul turului doi al scrutinul prezidenţial pierdut de candidatul său în faţa independentului Van der Bellen. 

Norbert Hofer, membru al formaţiunii de extremă-dreapta Partidul Libertăţii (FPO), câştigase primul tur al scrutinului prezidenţial şi era favorit şi în turul doi, conform sondajelor de opinie.

În cele din urmă, Van der Bellen a câştigat cu 50,3% la 49,7% în faţa lui Norbert Hofer, adică la o diferenţă de puţin peste 30.000 de voturi. Partidul Libertăţii a contestat numărarea voturilor, afirmând că în cele mai multe districte electorale au avut loc încălcări ale legii, inclusiv în ceea ce priveşte sortarea voturilor neexprimate înainte de ajungerea oficialior din partea comisiei electorale.

Primul tur al scrutinului prezidenţial din Austria a avut loc pe 24 aprilie. În turul doi, desfăşurat pe 22 mai, s-au calificat Norbert Hofer, candidatul Partidului Libertăţii (FPO, extremă-dreapta), şi Alexander Van der Bellen, fostul lider al Partidului Verzilor.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici