Ministrul britanic al Comerţului,: Este foarte probabil ca Marea Britanie să iasă din Uniunea Europeană fără un acord

Liam Fox, ministrul britanic al Comerţului, a declarat duminică în cadrul unui interviu că probabilitatea unui Brexit fără acord creşte, din cauza „intransigenţei” de care dă dovadă Comisia Europeană, relatează BBC.

2084 afișări
Imaginea articolului Ministrul britanic al Comerţului,: Este foarte probabil ca Marea Britanie să iasă din Uniunea Europeană fără un acord

Ministrul britanic al Comerţului,: Este foarte probabil ca Marea Britanie să iasă din Uniunea Europeană fără un acord

Ministrul Comerţului a declarat că şansele ca Marea Britanie să nu reuşească să încheie un acord cu Uniunea Europeană sunt de „60-40%”. Acesta nu credea că riscul poate fi mai mare de 50%, dar condiţiile s-au schimbat.

Conform declaraţiilor acestuia, Michel Barnier, negociatorul şef de la Bruxelles a respins propunerile Marii Britanii „pur şi simplu deoarece Marea Britanie nu a făcut-o niciodată”.

„Dacă Uniunii Europene nu i-a plăcut propunerea noastră, ar trebui să ne ofere ei o sugestie care să fie acceptabilă şi pentru noi”, a adăugat ministrul.

Acordul trebuie finalizat de cele două părţi până la ieşirea Marii Britanii din Blocul comunitar în data de 29 martie 2019.

Fox consideră că Uniunea Europeană trebuie să se decidă dacă va acţiona în interesul cetăţenilor sau „dacă va continua să fie obsedată de puritatea regulilor sale”.

„Este la latitudinea ţărilor UE27 să determine dacă vor ca ideologia pură a Comisiei să fie menţinută în detrimentul economiei reale”, a declarat Fox.

„Consider că intransigenţa Comisiei ne va împinge la un Brexit fără acord”, a adăugat acesta.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici