Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, s-a declarat uimit că Statele Unite nu au prezentat public informaţii despre implicarea Rusiei în alegeri

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, s-a declarat, vineri, nedumerit de faptul că Statele Unite nu au prezentat public nicio informaţie privind presupusa implicare a Rusiei în alegerile prezidenţiale americane din 2016, relatează site-ul agenţiei Tass.

2190 afișări
Imaginea articolului Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, s-a declarat uimit că Statele Unite nu au prezentat public informaţii despre implicarea Rusiei în alegeri

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, s-a declarat uimit că Statele Unite nu au prezentat public informaţii despre implicarea Rusiei în alegeri

"Nu îmi pot imagina că, având în vedere experienţa CIA, a Agenţiei Naţionale de Securitate (NSA), a FBI şi a multor alte servicii de informaţii şi servicii speciale din Statele Unite, nu au apărut experţi care să prezinte publicului fapte, într-un mod în care să nu compromită sursele. Dacă aşa se întâmplă, atunci nu există niciun profesionist în toate aceste 17 structuri. Nu pot să cred asta. Şi nu avem motive să credem că nu este sinceră dorinţa de a promova interesele Statelor Unite şi de a face lumea mai sigură, împreună cu Rusia pe baza cooperării noastre, pe baza echilibrului de interese", a spus Lavrov.

Şeful diplomaţiei de la Moscova este de părere că noul preşedinte american Donald Trump este ţinta unui atac concertat din partea sistemului politic din SUA.

"În ceea ce priveşte situaţia în care se află, nu cred că este atacat din cauza a ceea ce s-a scris în presă, despre percepţia legăturilor sale cu Rusia. Cred că a fost un şoc pentru instituţiile din Statele Unite, după anunţarea rezultatelor alegerilor, să fie cineva care nu face parte din sistem, din sistemul lor de guvernare. Aşa că lupta merge mai departe. Ei doresc să facă viaţa grea pentru administraţia Trump, oamenii încearcă să vorbească despre suspendare, am citit despre asta, dar sincer citesc ştirile din Statele Unite tot mai rar", a mai spus Lavrov.

Biroul Federal pentru Investigaţii, Senatul SUA şi Camera Reprezentanţilor au declanşat anchete în cazul ingerinţelor Rusiei în campania electorală şi al presupuselor contacte între apropiaţi ai preşedintelui Donald Trump şi oficiali ruşi. Un procuror special, Robert Mueller, coordonează investigaţiile.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici