Misiune ISTORICĂ: O navă militară a mers până la o insulă aflată la 4.200 de km distanţă şi înapoi, fără să aibă vreun om la bord | VIDEO

USS Sea Hunter este o navă autonomă, fără echipaj uman, care a făcut recent istorie. Nava a mers din San Diego la Pearl Harbor, în Hawaii, şi s-a întors fără să aibă oameni la bord, transmite Military.com. Distanţa dintre cele două porturi este de 4.200 de km.

27924 afișări
Imaginea articolului Misiune ISTORICĂ: O navă militară a mers până la o insulă aflată la 4.200 de km distanţă şi înapoi, fără să aibă vreun om la bord | VIDEO

Misiune ISTORICĂ: O navă militară a mers până la o insulă aflată la 4.200 de km distanţă şi înapoi, fără să aibă vreun om la bord

Principalul scop al navei este detectarea şi distrugerea submarinelor inamice. Acesta este un proiect dezvoltat de DARPA (Defense Advanced Research Projects Agency), agenţia americană care se ocupă cu dezvoltarea de noi tehnologii militare.

Computerele de la bord sunt cele care controlează total nava şi iau decizii. Din fericire, acestea sunt supervizate tot timpul de la distanţă de oameni. După ce va încheia perioada de teste, USS Sea Hunter va intra în serviciul activ al US Navy.

CITEŞTE ŞI: ROBOŢII CONŞTIENŢI. Armele inteligente care pot găsi şi anihila singure ţinte. Dacă Skynet va exista vreodată, de aici a plecat totul

Pe timpul călătoriei spre şi dinspre Pearl Harbor, nava a fost escortată de un alt vas. Din când în când, tehnicieni au urcat la bord pentru scurt timp pentru e verifica sistemele de pe USS Sea Hunter.

Astfel de ambarcaţiuni nu vor înlocui complet navele cu echipaj, potrivit reprezentanţilor marinei americane, ci vor prelua o parte din sarcini şi le vor permite oamenilor de pe vasele mai mari să se concentreze pe misiuni mai complexe.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici