Moment istoric. Senatul SUA recunoaşte genocidul otoman asupra poporului armean / Preşedinţia Turciei condamnă decizia „iresponsabilă” a Congresului SUA

Senatul Statelor Unite a adoptat joi după-amiază, în unanimitate, o rezoluţie prin care este recunoscut genocidul otoman împotriva poporului armean, o decizie care va atrage reacţia vehementă a Turciei, informează site-ul Axios.com.

2248 afișări
Imaginea articolului Moment istoric. Senatul SUA recunoaşte genocidul otoman asupra poporului armean / Preşedinţia Turciei condamnă decizia „iresponsabilă” a Congresului SUA

Senatul SUA recunoaşte genocidul otoman asupra poporului armean

Alte trei tentative de adoptare a proiectului de rezoluţie, iniţiat de senatorul democrat Bob Menendez, fuseseră blocate de senatori republicani, la solicitarea Preşedinţiei SUA, care se teme că Administraţia Recep Tayyip Erdogan va reacţiona vehement, în contextul tensiunilor bilaterale.

Un proiect de rezoluţie similar a fost adoptat deja de Camera Reprezentanţilor. Nu este clar dacă preşedintele Donald Trump va promulga proiectul.

Relaţiile dintre Turcia şi NATO sunt tensionate din cauza deciziei Ankarei de a achiziţiona un sistem antiaerian rus de tip S-400 şi din cauza intervenţiei militare turce împotriva grupurilor insurgente kurde din nordului Siriei.

Preşedinţia Turciei condamnă decizia „iresponsabilă” a Congresului SUA
 
Rezoluţiile "iresponsabile" adoptate de Congresul SUA periclitează viitorul relaţiilor dintre Statele Unite şi Turcia, a declarat, joi seară, Fahrettin Altun, directorul de comunicare al Preşedinţiei de la Ankara, după decizia privind recunoaşterea genocidului otoman asupra poporului armean.
 
"Istoria va arăta că aceste rezoluţii adoptate de unii membri ai Congresului SUA sunt acţiuni iresponsabile şi lipsite de raţiune. Aceşti congresmeni vor fi consideraţi în istorie ca fiind partea responsabilă pentru afectarea pe termen lung a relaţiilor dintre cele două naţiuni", a declarat Fahrettin Altun prin Twitter.

"În ultimele luni, unii membri ai Congresului SUA au încercat în toate modurile să ignore punctul de vedere şi sensibilităţile unui aliat NATO, acţionând iresponsabil pentru tensionarea relaţiilor bilaterale. Proiectul sancţiunilor adoptat ieri şi rezoluţia privind Armenia adoptată astăzi în Senatul SUA periclitează viitorul relaţiilor bilaterale", a atras atenţia oficialul turc.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici