Mortalitatea provocată de COVID-19 în Italia, crescută în rândul populaţiei sărace

886 afișări
Imaginea articolului Mortalitatea provocată de COVID-19 în Italia, crescută în rândul populaţiei sărace

Mortalitatea provocată de COVID-19 în Italia, crescută în rândul populaţiei sărace FOTO Hepta

Şi sărac(ă) şi predispus(ă) la decesul din cauza infectării cu noul coronavirus. Cel puţin, asta este situaţia italienilor vulnerabili, conform unui studiu dat vineri publicităţii, informează Reuters.

Persoanele fără educaţie au constituit cel mai mare procent din numărul morţilor din cauza infecţiei cu noul coronavirus, în Italia.
Grav afectată de epidemia de COVID-19, Italia are circa 35.000 de decese, fiind prima ţară europeană care a raportat infecţii la scară largă. 
 
În raportul său anual, biroul naţional de statistică a studiat ratele de mortalitate pe fiecare lună în parte, din ianuarie 2019, până în martie 2020.  Astfel, în medie, italienii care au părăsit timpuriu şcoala şi au puţine calificări pentru piaţa muncii au o speranţă de viaţă mai scurtă decât cei care stau în băncile şcolii mai mult timp, spune biroul de statistică italian. 
 
„Condiţiile socio-economice dezavantajate îi expun pe oameni la riscul de a trăi în locuinţe supra-aglomerate, mici, sărace, reducându-le drastic posibilitatea de a adopta măsuri de distanţare socială”, se arată în raportul citat. 
 
Grupurile sociale cu venituri mici (pensionarii, femeile, persoanele fără educaţie superioară, persoanele cu dizabilităţi şi cele care lucrează fără carte de muncă) au fost şi cele care au lucrat în timpul măsurilor de carantină, în domenii precum agricultura, transportul public, asistenţă socială, mai arată biroul de statistică. 
 
În grupa de vârstă 65-79 de ani, mortalitatea în rândul bărbaţilor cu puţină educaţie a crescut în luna martie. La fel şi pentru femei. În plus, a crescut procentul deceselor în rândul femeilor cu vârste între 35-64 de ani, aflate pe piaţa muncii. 
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici