Moscova acuză NATO că depăşeşte mandatul ONU în Libia
NATO depăşeşte mandatul ONU în Libia, a apreciat vineri ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, cerând o reglementare la nivel politic a crizei libiene.
"Astăzi, asistăm la acţiuni care, într-un anumit număr de cazuri, depăşesc mandatul Consiliului de Securitate al ONU", aşa cum este enunţat în rezoluţia 1.973, a afirmat Lavrov după o reuniune cu omologii săi din cadrul Alianţei Nord-Atlantice la Berlin.
"Credem că este important să trecem urgent la faza politică şi să avansăm către o reglementare politică şi diplomatică a crizei" libiene, a adăugat el.
Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a criticat deja, joi, operaţiunile NATO în Libia. "Ce avem ca rezultat? Avem în mod esenţial o operaţiune militară. Rezoluţia nu spune nimic în legătură cu acest lucru", a declarat el.
-
Urna găsită la Corund în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală
Urna găsită într-un autoturism în localitatea Corund din judeţul Harghita şi în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip. citeşte tot
-
Ponta: Am întâlnit mulţi hoţi în viaţa mea, dar niciunul mai mare ca Flutur
Politic ieri, 19:53
Premierul Victor Ponta a declarat că cei care au greşit politic trebuie schimbaţi din funcţie şi cei care au încălcat legea, pedepsiţi, el adăugând, în acest context: "Am întâlnit mulţi hoţi în viaţa mea, dar niciunul mai mare ca Flutur. Am întâlnit şi mulţi mincinoşi, dar niciunul ca Flutur". citeşte tot





Bine bai dumitre, te-ai facut inteles, acuma tine-ti fleanca aia ca devii disperant. Tu ceva mai bun nu ai de facut? Ai avut dreptate intr-o privinta insa: nimeni nu ia in seama ce scri tu aici...
Este inadmisibil ca,in numele democratiei si libertatii,niste tari pretinse democratice ,sa se comporte ca niste invadatori ,fara ratiune,uitand ca Libia este o tara libera,suverana si independenta.Moralitatea lui Gadafi nu intra in competenta lor.
Stiu ca nu ia nimeni inseama ce scriu eu aici,dar vreau sa stie,cine citeste,ca eu am scris de la inceput ca cele 3 tari,pe care nu le mai numesc,au depasit mandatul primit de la Consiliul de Securitate ONU. Este inadmisibil.