Moscova îşi rezervă dreptul la măsuri de retorsiune în cazul nesoluţionării chestiunii proprietăţilor diplomatice ruse confiscate în SUA

Ministerul rus de Externe a transmis marţi că Moscova îşi rezervă dreptul de a lua măsuri de retorsiune împotriva Statelor Unite după ce o întrevedere privind retrocedarea proprietăţilor diplomatice ruse s-a încheiat fără un acord, potrivit site-ului cotidianului Haaretz.

309 afișări
Imaginea articolului Moscova îşi rezervă dreptul la măsuri de retorsiune în cazul nesoluţionării chestiunii proprietăţilor diplomatice ruse confiscate în SUA

Moscova îşi rezervă dreptul la măsuri de retorsiune în cazul nesoluţionării chestiunii proprietăţilor diplomatice ruse confiscate în SUA (Imagine: Hepta)

În luna decembrie, Administraţia Obama a dispus expulzarea a 35 de diplomaţi ruşi, închiderea a două misiuni diplomatice ruse, precum şi sancţiuni vizând oficiali şi entităţi de pe teritoriul Rusiei, pe fondul tensiunilor dintre Washington şi Moscova după presupusele ingerinţe ruse în campania electorală americană.

Moscova a transmis că va decide ce măsuri va lua în acest caz în funcţie de rezultatul unei întrevederi pe această temă între Serghei Riabkov, adjunctul ministrului rus de Externe, şi Thomas Shannon, subsecretar american de Stat.

TITLURILE ZILEI

"Partea rusă a subliniat (în cadrul întrevederii) că în cazul în care Washingtonul nu elimină asta şi alte măsuri perturbatoare, inclusiv obstacolele continue în calea activităţii instituţiilor noastre diplomatice, ne rezervăm dreptul de a lua măsuri de retorsiune pe baza principiului reciprocităţii", a afirmă într-un comunicat emis de MAE rus.

Pe de altă parte, Riabkov a declarat după întâlnirea cu Shannon că cele două părţi sunt aproape de a găsi o soluţie în ceea ce priveşte cele două reprezentanţe diplomatice ruse, din statele New York şi Maryland, au fost confiscate de autorităţile americane în decembrie 2016.

Moscova a mai transmis că îşi doreşte un dialog regulat cu SUA în ceea ce priveşte stabilitatea strategică, însă este de datoria Washingtonului să facă o mişcare în acest sens.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici