Moscova răspunde criticilor formulate de OSCE privind moartea unor jurnalişti

Reprezentantul permanent al Rusiei la Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), Anvar Azimov, i-a cerut reprezentantului OSCE pentru libertatea presei, Miklos Haraszti, să "revizuiască activităţile biroului" său, relatează RIA Novosti.

18 afișări
Imaginea articolului Moscova răspunde criticilor formulate de OSCE privind moartea unor jurnalişti

Annei Politkovskaia (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"De fiecare dată, sau aproape de fiecare dată când sunt comise crime împotriva jurnaliştilor, din motive care nu au nimic de-a face cu activităţile lor profesionale, reprezentantul OSCE pentru libertatea presei trage concluzii politice cu bătaie lungă", a declarat joi Azimov, în urma unei întâlniri a Consiliului Permanent al OSCE.

"Nu este un secret, elucidarea numeroaselor infracţiuni nu se produce cât ai bate din palme, doar prin voinţa anchetatorilor, organelor judiciare sau societăţii civile", a spus diplomatul rus.

El s-a declarat dezamăgit de "declaraţiile politizate, chiar groteşti" ale lui Haraszti, care "pun în discuţie imuabilitatea juridică a principiului prezumţiei de nevinovăţie".

Azimov a denunţat vehement "demersurile publice efectuate de Haraszti în legătură cu hotărârile pronunţate de tribunale" şi în mod special "în legătură cu verdictul de achitare pronunţat de juraţi în legătură cu persoanele suspectate de moartea Annei Politkovskaia". El a precizat că tribunalul nu a găsit suficient de convingătoare probele furnizate de anchetatori.

"Având în vedere că acest caz nu s-a încheiat încă, declaraţiile făcute de reprezentantul pentru libertatea presei pot fi considerate o presiune exercitată asupra participanţilor la proces şi, într-un sens mai larg, o manifestare de lipsă de respect faţă de unul dintre fundamentele societăţii democratice, şi anume supremaţia legii", a declarat Azimov.

În urma constatării unei atitudini subiective, în opinia acestuia, a Biroului pentru libertatea presei din cadrul OSCE faţă de anumite ţări, Azimov i-a recomandat lui Haraszti să "revizuiască activităţile biroului astfel încât să devină mai obiective şi mai transparente în privinţa problemelor care se pun în spaţiul înglobat de OSCE".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici