Moscova respinge acuzaţiile NATO privind prezenţa unor trupe ruse în Ucraina

Ministerul rus al Apărării a dezminţit declaraţiile făcute de NATO în ultimele zile, potrivit cărora trupe ruse ar continua să se afle pe teritoriul Ucrainei, relatează agenţia RIA Novosti, în pagina electronică.

394 afișări
Imaginea articolului Moscova respinge acuzaţiile NATO privind prezenţa unor trupe ruse în Ucraina

Moscova respinge acuzaţiile NATO privind prezenţa unor trupe ruse în Ucraina - presă

Sâmbătă, generalul american Philip Breedlove, comandantul forţelor aliate din Europa, a declarat, în cursul unei reuniuni NATO de la Vilnius, că forţele ruse se află "în continuare pe teritoriul Ucrainei".

"În ceea ce priveşte prezenţa forţelor armate ruse pe teren, confirm că ele sunt în continuare pe teritoriul Ucrainei", a declarat generalul Breedlove, fără a preciza numărul de militari ruşi care ar fi în Ucraina.

Ulterior, un purtător de cuvânt al NATO, locotenent-colonelul Jay Janzen, a declarat că alianţa a observat o retragere "semnificativă" a trupelor ruse din estul Ucrainei, însă militari ruşi încă se află pe teritoriul acestei ţări, potrivit BBC News online.

"Menţionez că aceste declaraţii făcute în numele NATO, privind o presupusă prezenţă a trupelor ruse în Ucraina nu corespund adevărului", a subliniat reprezentantul oficial al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov.

"De această dată, acuzaţiile au fost au fost lansate de către un locotenent-colonel, care a trimis un mesaj prin poşta electronică către agenţia Reuters", a declarat oficialul rus.

Konaşenkov şi-a exprimat indignarea în legătură cu "rangul inferior" al lui Janzen, apreciind că "prin astfel de declaraţii, angajaţii de rând ai NATO încearcă să câştige celebritate".

"În curând, declaraţii antiruse ar putea să fie făcute de către femeile de serviciu de la NATO, care vor trimite sms-uri" la instituţii de presă, a declarat el.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici