Moscova susţine înlăturarea lui Bashar Al-Assad dacă poporul sirian doreşte acest lucru

Rusia ar susţine "cu bucurie" retragerea de la putere a preşedintelui Siriei, Bashar Al-Assad, dacă sirienii ar dori acest lucru, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

359 afișări

"Dacă sirienii vor fi de acord cu acest aspect, nu putem decât să susţinem cu bucurie o astfel de soluţie", a declarat Lavrov.

Serghei Lavrov a apreciat că planul emisarului internaţional Kofi Annan nu poate fi aplicat, subliniind însă că nu există opţiuni alternative. "Observ că planul lui Kofi Annan începe să intre în impas. Nu putem admite acest lucru. Nu există alternativă la acest plan", a spus Lavrov într-o conferinţă de presă.

Rusia nu va permite Consiliului de Securitate ONU să autorizeze o intervenţie militară străină în Siria, a reiterat Lavrov, calificând acest scenariu ca fiind "catastrofal".

"Nu vom permite Consiliului de Securitate să recurgă la forţă", a declarat el.

Moscova, un aliat al Damascului, avertiza joi că va bloca, în Consiliul de Securitate ONU, orice text care ar autoriza o intervenţie străină în Siria. "Nu va exista un mandat al ONU pentru o intervenţie străină în Siria. Vă garantez", spunea Lavrov joi. "Există părţi aflate în conflict, în special Consiliul Naţional Sirian, care nu doreşte negocieri cu regimul şi care ar continua luptele până ce Consiliul de Securitate ar acorda un mandat pentru o intervenţie străină", adăuga Lavrov.

Violenţele izbucnite în Siria în martie 2011 s-au soldat până acum, conform activiştilor pentru drepturile omului, cu peste 13.000 de morţi. Regimul Bashar Al-Assad este acuzat de reprimarea protestelor.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici