NASA este interesată de schimbările climatice. O nouă misiune va analiza furtunile

  • Detaliile pentru o misiune condusă de către NASA sunt stabilite şi definitivate.
  • Obiectul cercetării nu se află în Spaţiu, de data aceasta, ci în atmosfera Pământului: furtunile şi impactul lor asupra vremii.
  • Informaţiile despre cum se formează furtunile şi cum se intensifică ar putea ajuta oamenii de ştiinţă să anticipeze dezastre ale naturii şi să vină cu soluţii inovatoare.
219 afișări
Imaginea articolului NASA este interesată de schimbările climatice. O nouă misiune va analiza furtunile
Concret, în noul proiect al NASA, SmallSats, sateliţi de mici dimensiuni, cu greutatea sub 500 de kilograme, vor zbura, coordonaţi, în atmosferă şi vor colecta date despre furtuni, se arată pe site-ul NASA.
 
Misiunea face parte din programul NASA Earth Venture şi va începe în 2027. 
 
„Fiecare misiune ştiinţifică este aleasă cu mare grijă şi adăugată la un portofoliu complex de cercetare a planetei pe care trăim”, spune Thomas Zurbuchen, administratorul agenţiei pentru misiuni ştiinţifice din Washington. 
 
 
 
 
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici