NATO: 36 de state vor trimite 6.800 de militari suplimentari în Afganistan

Treizeci şi şase de aliaţi ai Statelor Unite au promis să trimită 6.800 de militari suplimentari în Afganistan, ca o contribuţie la noua strategie destinată eforturilor de combatere a talibanilor, a precizat, miercuri, purtătorul de cuvânt al NATO.

18 afișări
Imaginea articolului NATO: 36 de state vor trimite 6.800 de militari suplimentari în Afganistan

NATO: 36 de state vor trimite 6.800 de militari suplimentari în Afganistan (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Ţări în afară de Statele Unite, din Forţa Internaţională de Asistenţă pentru Securitate (ISAF), au anunţat aproximativ 6.800 de militari" suplimentari, a declarat James Appathurai, realizând bilanţul unei reuniuni de oficiali militari, organizată luni.

"Treizeci şi şase de ţări, din NATO şi din afara sa, au propus trupe suplimentare", a precizat el, fără a furniza alte detalii.

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a salutat luni, la această reuniune la care au participat cele 28 de state membre ale NATO şi alte 16 state din cadrul ISAF, trimiterea anunţată a "aproape 7.000 de militari", aşa cum au convenit la 4 decembrie miniştrii Afacerilor Externe din statele respective.

Aceste trupe se vor alătura celor 30.000 de militari americani suplimentari pe care Washingtonul îi va trimite în Afganistan.

"Necesităţile în trupe de luptă vor fi în general îndeplinite" după ce vor fi trimişi militarii suplimentari, a apreciat Appathurai. El a remarcat însă că "lipsesc încă instructori (...), precum şi echipamente critice, cum sunt elicopterele, ca întotdeauna".

Statele Unite şi-au exprimat speranţa ca aceste noi trupe aliate să fie mobilizate în Afganistan în primul semestru al anului 2010, dar Appathurai nu a fost în măsură să confirme acest lucru.

Purtătorul de cuvânt al ISAF, generalul canadian Eric Tremblay, a subliniat că trupele suplimentare vor fi utilizate pentru a proteja "culoarele" între localităţile afgane şi infrastructuri vitale, cum ar fi drumurile rutiere şi barajele.

Subliniind că "principalul obstacol este lipsa de securitate", el a apreciat că, "prin noua sa abordare, ISAF ar urma să protejeze 60 până la 70 la sută din populaţia afgană".

Pregătind armata afgană să preia conducerea operaţiunilor, noua strategie americană, sprijinită de NATO, vizează recâştigarea încrederii afganilor, întrerupându-le legăturile cu extremiştii. Aceştia din urmă sunt într-o poziţie de avantaj în anumite sectoare ale ţării şi au provocat în ultimii ani pierderi tot mai mari în rândul trupelor străine.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici