NATO consideră că progresele de pe teren permit începerea retragerii din Afganistan

Retragerea parţială a militarilor americani implicaţi în Afganistan este "rezultatul progreselor" realizate pe teren împotriva insurgenţei, a declarat joi secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen.

100 afișări
Imaginea articolului NATO consideră că progresele de pe teren permit începerea retragerii din Afganistan

NATO consideră că progresele de pe teren permit începerea retragerii din Afganistan (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Am discutat cu preşedintele Obama. Decizia sa de a începe o retragere a forţelor americane în iulie este rezultatul progreselor pe care le-am realizat pe teren", a comentat el într-un comunicat.

"Talibanii sunt sub presiune. Forţele de securitate se consolidează în fiecare zi şi vor putea prelua comanda (de la forţele internaţionale) în 2014", a subliniat Rasmussen.

"Strategia noastră aduce rezultate şi rolul NATO şi Isaf vor evolua, trecând de la luptă la susţinere", a explicat el.

Premierul britanic David Cameron s-a declarat "în totalitate de acord" cu preşedintele american, în special în ceea ce priveşte menţinerea unei "presiuni continue" asupra insurgenţilor afgani în perioada reducerii numărului de militari, a anunţat noi Downing Street.

Preşedinţia franceză a anunţat că "Franţa împărtăşeşte analiza şi obiectivele americane" şi "salută decizia preşedintelui Obama".

Franţa va recurge la "o retragere progresivă" a forţelor sale din Afganistan, "în mod proporţional" şi "într-un calendar comparabil retragerii forţelor americane", a anunţat joi dimineaţa palatul Elysee într-un comunicat.

La rândul său, premierul australian Julia Gillard a declarat că trupele australiene vor rămâne în Afganistan până în 2014, aşa cum s-a prevăzut iniţial, în pofida retragerii unei treimi din forţele americane până în vara lui 2012.

Australia are circa 1.500 de militari în Afganista, dintre care 27 au murit începând din 2001.

"În raport cu ceea ce au anunţat Statele Unite, munca noastră în provincia Uruzgan va continua în acelaşi fel", a declarat premierul australian.

Preşedintele american Barack Obama a anunţat miercuri seara retragerea până în vara lui 2012 a 33.000 de militari trimişi în urmă cu 18 luni în Afganistan, decizie pe care a justificat-o, la zece ani de la 11 septembrie, prin loviturile aduse Al-Qaida. Circa 10.000 dintre cei 99.000 de militari americani staţionaţi în prezent în Afganistan urmează să fie repatriaţi până la sfârşitul anului.

Forţele internaţionale din Afganistan numără, de asemenea, 47.000 de militari din ţările membre NATO.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici