NAUFRAGIUL COSTA CONCORDIA: Încă şapte persoane, cercetate în cazul vasului italian eşuat
Încă şapte persoane, inclusiv membri ai conducerii Costa Crociere, sunt cercetate în legătură cu naufragiul din 13 ianuarie în largul insulei italiene Giglio.
NAUFRAGIUL COSTA CONCORDIA: Încă şapte persoane, cercetate în cazul vasului italian eşuat (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Suspecţii sunt cercetaţi pentru omor prin imprudenţă, naufragiu şi lipsă de comunicare cu autorităţile maritime.
"Am primit şapte convocări: patru pentru membri ai echipajului şi trei pentru personalul de la sol", a declarat purtătorul de cuvânt al companiei, Davide Barbano.
Într-un comunicat, compania Costa Crociere precizează că are "încredere deplină în activitatea magistraţilor".
Patru cadavre au fost găsite, miercuri, în partea scufundată a vasului de croazieră Concordia, anunţă autorităţile italiene.
"Au fost localizate cadavrele unor victime; par să fie patru. Operaţiunile de recuperare sunt în curs", a declarat Francesca Maffini, purtătorul de cuvânt al lui Franco Gabrielli, comisarul guvernamental însărcinat cu gestionarea catastrofei din largul Insulei Giglio, unde s-a scufundat vasul Concordia pe 13 ianuarie.
"Cadavrele sunt în descompunere după atât timp petrecut în apă", a declarat o altă sursă, sub protecţia anonimatului.
Potrivit Protecţiei Civile, cadavrele sunt în zona Punţii numărul 4. Pe 13 ianuatie, vasul de croazieră Costa Concordia, având la bord 4.229 de persoane, s-a lovit de stânci şi s-a scufundat parţial la zeci de metri de Insula Giglio. Bilanţul anterior era de 17 morţi şi 15 dispăruţi.
-
Urna găsită la Corund în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală
Urna găsită într-un autoturism în localitatea Corund din judeţul Harghita şi în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip. citeşte tot
-
Ponta: Am întâlnit mulţi hoţi în viaţa mea, dar niciunul mai mare ca Flutur
Politic ieri, 19:53
Premierul Victor Ponta a declarat că cei care au greşit politic trebuie schimbaţi din funcţie şi cei care au încălcat legea, pedepsiţi, el adăugând, în acest context: "Am întâlnit mulţi hoţi în viaţa mea, dar niciunul mai mare ca Flutur. Am întâlnit şi mulţi mincinoşi, dar niciunul ca Flutur". citeşte tot





Nu exista comentarii