Nave germane scufundate în Al Doilea Război Mondial, scoase la iveală din cauza nivelului scăzut al Dunării, între Serbia şi România

Cea mai mare secetă a Europei din ultimii ani a împins Dunărea la unul dintre cele mai scăzute niveluri, expunând corpurile a zeci de nave de război germane încărcate cu explozibili, scufundate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial în apropierea oraşului-port fluvial Prahovo din Serbia.

10879 afișări
Imaginea articolului Nave germane scufundate în Al Doilea Război Mondial, scoase la iveală din cauza nivelului scăzut al Dunării, între Serbia şi România

Sursa foto: Twitter

Navele se numără printre sutele de vase germane scufundate în 1944, în timp ce se retrăgeau din Marea Neagră din faţa forţelor sovietice care înaintau, şi încă îngreunează traficul fluvial în timpul nivelurilor scăzute ale apei, conform Reuters.

Cu toate acestea, seceta din acest an, considerată de oamenii de ştiinţă drept o consecinţă a încălzirii globale, a scos la iveală peste 20 de nave pe o porţiune a Dunării, în apropiere de Prahovo, în estul Serbiei, multe dintre acestea conţinând încă tone de muniţie şi explozibili şi reprezentând un pericol pentru navigaţie.

"Flotila germană a lăsat în urmă un mare dezastru ecologic care ne ameninţă pe noi, oamenii din Prahovo", a declarat Velimir Trajilovic, 74 de ani, un pensionar din Prahovo care a scris o carte despre navele germane.

Lucrătorii din industria locală de pescuit sunt, de asemenea, în pericol, inclusiv cei din România, care se află chiar pe malul opus.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici