NBC News: Donald Trump ar urma să fie AUDIAT în investigaţia privind contactele cu Rusia/ Preşedintele SUA, dispus să discute cu anchetatorii, dar susţine că nu este investigat

Preşedintele SUA, Donald Trump, ar urma să fie audiat în cadrul investigaţiei procurorului special Robert Mueller privind contactele cu Rusia, afirmă surse citate de NBC News.

2872 afișări
Imaginea articolului NBC News: Donald Trump ar urma să fie AUDIAT în investigaţia privind contactele cu Rusia/ Preşedintele SUA, dispus să discute cu anchetatorii, dar susţine că nu este investigat

Donald Trump ar urma să fie audiat în investigaţia privind contactele cu Rusia - surse NBC News

Anticipând că echipa coordonată de procurorul special Robert Mueller va cere audierea lui Donald Trump, avocaţii preşedintelui au luat deja legătura cu anchetatorii Biroului Federal de Investigaţii (FBI) pentru organizarea unui posibil interviu, au declarat luni surse judiciare citate de postul NBC News.

Conform unei surse, discuţiile sunt la nivel preliminar şi continuă. Avocaţii lui Donald Trump încearcă să afle dacă preşedintele va fi audiat direct de Robert Mueller şi alte date despre eventuala audiere. De asemenea, consilierii preşedintelui încearcă să afle dacă audierea poate fi evitată în vreun fel.

Donald Trump, preşedintele Statelor Unite, a declarat în mai multe rânduri că fosta lui echipă de campanie electorală nu a avut niciun contact cu Rusia, deşi un fost consilier, Michael Flynn, a fost inculpat pentru mărturie mincinoasă în cadrul investigaţiei şi a pledat vinovat. "S-a demonstrat că nu a existat niciun contact, niciun contact" cu Rusia, a declarat Donald Trump în decembrie 2017.

Michael Flynn a fost consultant electoral al lui Donald Trump şi ulterior consilier prezidenţial pentru Siguranţă Naţională, dar a fost demis în februarie după ce ar fi refuzat să îi dezvăluie vicepreşedintelui Mike Pence informaţii despre întâlnirile cu ambasadorul Rusiei în SUA. El a pledat vinovat în investigaţia privind ingerinţele Moscovei.

Jared Kushner, ginerele şi consilierul pentru Afaceri politice al preşedintelui SUA Donald Trump, a fost deja audiat de echipa procurorului special Robert Mueller.

Biroul Federal pentru Investigaţii (FBI), Senatul SUA şi Camera Reprezentanţilor anchetează cazul ingerinţelor Rusiei în campania electorală şi presupuse contacte între apropiaţi ai preşedintelui Donald Trump şi oficiali ruşi, iar procurorul special Robert Mueller coordonează investigaţiile. Cel puţin trei membri ai fostei echipe de campanie electorală a preşedintelui Donald Trump - Paul Manafort, Rick Gates, George Papadopolous - sunt inculpaţi în investigaţia din SUA privind ingerinţele Rusiei.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a ordonat campania de influenţare a rezultatului scrutinului prezidenţial din SUA în scopul facilitării victoriei lui Donald Trump şi în ambiţia de a submina sistemul liberal-democratic occidental, au concluzionat serviciile secrete americane. "Eforturile Rusiei de a influenţa scrutinul prezidenţial american reprezintă cea mai recentă expresie a dorinţei pe care Moscova o are de mult timp de a submina ordinea liberal-democratică occidentală promovată de Statele Unite; activităţile Rusiei demonstrează o escaladare semnificativă din punctul de vedere al modului direct de acţiune, al intensităţii şi scopului eforturilor, comparativ cu operaţiunile anterioare", se arată în versiunea declasificată a Raportului de evaluare elaborat de Comunitatea serviciilor de informaţii din SUA. "Principala concluzie este că preşedintele Vladimir Putin a ordonat o campanie de influenţare a scrutinului prezidenţial desfăşurat în SUA în 2016. Scopurile Rusiei au fost subminarea încrederii publice în procesul democratic american, denigrarea candidatului Hillary Clinton, compromiterea capacităţii sale de a fi aleasă şi afectarea eventualului mandat prezidenţial. Vladimir Putin şi Administraţia de la Moscova au dezvoltat o preferinţă clară pentru republicanul Donald Trump", precizează raportul. "Vladimir Putin şi Administraţia Rusiei au încercat să crească şansele electorale ale lui Donald Trump prin discreditarea lui Hillary Clinton şi prezentarea candidatei democrate în mod nefavorabil. Toate cele trei agenţii de informaţii americane sunt de acord cu această concluzie. Agenţia Centrală de Informaţii (CIA) şi Biroul Federal de Investigaţii (FBI) au mare încredere în această concluzie; Agenţia pentru Siguranţa Naţională (NSA) are o încredere moderată în această concluzie", subliniază raportul.

Donald Trump, dispus să discute cu anchetatorii, dar susţine că nu este investigat

Preşedintele SUA, Donald Trump, s-a declarat dispus să discute cu membrii Comisiei speciale care anchetează ingerinţele Rusiei în scrutinul prezidenţial, insistând că nu au existat contacte cu Moscova şi că el nu este investigat.

Întrebat dacă va discuta cu echipa procurorului special Robert Mueller, Donald Trump a răspuns afirmativ.

"Nu au existat contacte, nu a avut loc nicio infracţiune. Şi, teoretic, toată lumea îmi spune că nu sunt vizat de investigaţie. Noi am fost foarte deschişi. Puteam fi închişi şi ar fi durat câţiva ani. Dar, ştiţi, este ceva de genul, dacă ştii că nu ai făcut nimic rău..., atunci să fim deschişi, să trecem peste acest episod", a afirmat Donald Trump, potrivit site-ului agenţiei Reuters.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici