Necrologuri întinse pe 15 pagini, într-un ziar din Boston. Massachusetts este al treilea cel mai afectat stat american de coronavirus

  • Ziarul Boston Globe a publicat duminică 15 pagini cu anunţuri mortuare, majoritatea fiind cazurile persoanelor răpuse din cauza Covid-19
  • Massachusetts este al treilea cel mai afectat stat american de coronavirus, cu mai mult de 1.500 de decese şi peste 36.000 de cazuri de infectare
  • Guvernatorul Charlie Baker a avertizat că statul se află „în mijlocul unui val” şi a cerut guvernului să nu ridice ordinele de restricţii
378 afișări
Imaginea articolului Necrologuri întinse pe 15 pagini, într-un ziar din Boston. Massachusetts este al treilea cel mai afectat stat american de coronavirus

Necrologuri întinse pe 15 pagini, într-un ziar din Boston. Massachusetts este al treilea cel mai afectat stat american de coronavirus

Chiar dacă nu toate decesele raportate în ziarul Boston Globe au legătură cu infecţia cu  noul coronavirus, numărul cazurilor de infecţie a crescut abrupt în statul Massachusetts, potrivit Daily Mail.

„Niciodată în viaţa mea nu am mai văzut atâtea anunţuri mortuare. Nu pot să-mi imaginez cum arată ziarele din New York”, a scris un utilizator pe Twitter.

„Acum o lună, un video din Bergamo, Italia, a arătat pagini întregi de necrologuri. Anunţurile mortuare din Boston Globe, 19 aprilie, 2020 sunt pe 15 pagini. Şi nu am ajuns încă la punctul în care era Bergamo când s-a făcut videoclipul”, a scris un alt utilizator pe Twitter.

Un videoclip cu necrologurile dintr-un ziar din Bergamo a devenit viral, pe 13 martie, atunci când în zonă a fost atins apogeul epidemiei. Publicaţia italiană prezenta atunci 10 pagini de anunţuri mortuare. 

Guvernatorul Massachusetts, Charlie Baker, a spus că se teme ca situaţia să nu se înrăutăţească mai mult ca acum. „Suntem chiar în mijlocul valului acum”, a declarat acesta.

„Pentru a putea să ne revenim şi să începem să ne gândim la slăbirea restricţiilor, trebuie să avem mai multă înţelepciune, înţelegere şi sprijin pentru oamenii care se luptă cu virusul şi cei apropiaţi lor”, a adăugat guvernatorul.

Sâmbătă, au fost anunţati 156 de noi morţi din cauza Covid-19 şi 2.000 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus, în acest stat.

Foto: Twitter

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici