Negociatorul UE, Michel Barnier, cere Marii Britanii să respecte "independenţa" Uniunii Europene

Marea Britanie trebuie să respecte "independenţa" Uniunii Europene, a declarat negociatorul-şef european pe tema Brexit, Michel Barnier, avertizând că există "divergenţe foarte grave" între Bruxelles şi Londra în negocierile privind relaţiile bilaterale.

628 afișări
Imaginea articolului Negociatorul UE, Michel Barnier, cere Marii Britanii să respecte "independenţa" Uniunii Europene

Negociatorul UE, Michel Barnier, cere Marii Britanii să respecte "independenţa" Uniunii Europene

Marea Britanie trebuie să respecte "independenţa" Uniunii Europene, a declarat negociatorul-şef european pe tema Brexit, Michel Barnier, avertizând că există "divergenţe foarte grave" între Bruxelles şi Londra în negocierile privind relaţiile bilaterale.

"Nu contestă nimeni independenţa Marii Britanii. Dar cerem să fie respectată şi independenţa noastră. Aşa cum Marea Britanie îşi stabileşte propriile condiţii pentru deschiderea pieţei, Uniunea Europeană decide propriile condiţii pentru accesul produselor şi serviciilor pe piaţa sa", a declarat Michel Barnier, citat de cotidianul The Telegraph.

Este "posibil" un acord bilateral bun, dar negocierile sunt complicate de "multe divergenţe", unele "foarte grave" cu Guvernul Boris Johnson, a precizat Michel Barnier, potrivit cotidianului Le Figaro, după prima sesiune a negocierilor privind relaţiile post-Brexit.

Guvernul britanic susţine că are "ambiţii privind standarde foarte înalte", dar "nu vrea să transpună aceste angajamente într-un proiect comun", a subliniat Michel Barnier.

Negociatorul UE a pledat pentru "o soluţie echilibrată" în privinţa zonelor comune de pescuit, calificând "impracticabilă" propunerea Londrei de negociere sa condiţiilor în fiecare an.

Comisia Europeană a avertizat în urmă cu câteva zile că se pregăteşte pentru eşecul negocierilor post-Brexit cu Marea Britanie, astfel că există riscul unor relaţii fără niciun acord începând din ianuarie 2021. "Comisia Europeană anticipează posibilitatea eşecului negocierilor şi se pregăteşte pentru acest scenariu, dar este prematur să evaluăm rezultatul negocierilor pe tema unui acord comercial, care încep luni, astfel că ne pregătim într-un spirit constructiv", a declarat recent Dana Spinant, un purtător de cuvânt al Executivului UE.

Guvernul Boris Johnson a avertizat că s-ar putea retrage de la negocieri în iunie, dacă nu se înregistrează progrese. "A fost stabilită o reuniune în iunie pentru a evalua progresele negocierilor. Este normal ca premierul Boris Johnson să se gândească la această dată", a comentat Dana Spinant. Bruxellesul a reiterat că echivalarea serviciilor financiare nu este acoperită de negocieri. "Decizia revine Uniunii Europene şi va decide unilateral dacă va acord ori nu" echivalenţa, a precizat Dana Spinant.

Marea Britanie s-a retras din Uniunea Europeană pe 1 februarie. În perioada de tranziţie post-Brexit, care durează până pe 31 decembrie 2020, Marea Britanie va continua să aplice reglementările Uniunii Europene. Premierul Boris Johnson speră că va finaliza până pe 31 decembrie 2020 negocierile privind viitoarele relaţii bilaterale. Liderii UE i-au transmis în mod repetat că timpul este foarte scurt. Bruxellesul a avertizat Guvernul de la Londra că va trebui să respecte standardele sociale, de muncă şi de protecţie a mediului pentru a obţine un acord de liber-schimb cu Uniunea Europeană.

Downing Street susţine că vrea condiţii similare cu cele acordate de Uniunea Europeană Canadei, Coreei de Sud şi Japoniei, dar oficiali UE au atras atenţia că situaţia este diferită la nivelul standardelor în contextul proximităţii geografice dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie.

Ministrul francez de Externe, Jean-Yves Le Drian, a avertizat că Bruxellesul şi Londra se îndreaptă spre o confruntare puternică. "În materie de probleme comerciale şi în privinţa viitoarelor relaţii, ne vom sfâşia reciproc. Dar aşa este în negocieri, fiecare parte îşi va apăra interesele proprii. Sperăm să ajungem cât mai rapid posibil la un acord, deşi sunt multe subiecte şi vom avea de gestionat probleme serioase", a declarat Jean-Yves Le Drian.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici