Nevoile pentru reconstrucţie în Haiti, estimate la 11,5 miliarde de dolari

Un raport al ONU estimează nevoile pentru reconstrucţie în Haiti, după seismul devastator din ianuarie, la 11,5 miliarde de dolari pe trei ani, a anunţat marţi Banca Mondială.

Nevoile pentru reconstrucţie în Haiti, estimate la 11,5 miliarde de dolari (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Această sumă, la evaluarea căreia a contribuit şi Banca Mondială, este o estimare provizorie a costului reconstrucţiei şi relansării activităţii economice, a declarat purtătorul de cuvânt al Băncii pentru America Latină, Sergio Jellinek, confirmând o informaţie publicată de Wall Street Journal.

Suma ar putea fi însă revizuită. "Această cifră nu este decât preliminară", a precizat Jellinek.

Estimarea finală urmează să fie făcută într-un raport prevăzut "până la sfârşitul lui martie", a adăugat purtătorul de cuvânt.

La 16 februarie, Banca Interamericană de Dezvoltare (BID), care participă de asemenea la redactarea acestui raport, a avansat un cost de 14 miliarde de dolari pentru reconstrucţie în Haiti.

O conferinţă internaţională a donatorilor este prevăzută la 31 martie, la New York.

Seismul de la 12 ianuarie a provocat moartea a aproximativ 220.000 de persoane în ţară şi a lăsat peste un milion fără locuinţe, distrugând o parte din capitala Port-au-Prince şi alte oraşe.



comentează şi tu Momentan sunt 2 comentarii
Taguri:
HAITI ,
CUTREMUR ,
FINANCIAR ,
reconstrucţie haiti ,
seism haiti ,
cutremur haiti ,
locuinţe haiti
COMENTARII
  • fiom.wordpress.com 17 mar 2010

    Asta e mana cereasca pentru firmele nord americane! Or sa muncesca astia de o sa se rupa pentru firmele americanilor. Pardon, pentru reconstructie.

  • xolv 17 mar 2010

    Pai nu asta a fost si scopul ?? Sa speram ca Cheney are afaceri si in constructii .

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa