New York devine primul stat american care declară stare de dezastru în caz de violenţă armată. Rata criminalităţii creşte alarmant în SUA

  • New York devine primul stat american care declară stare de dezastru în caz de violenţă armată.
  • Guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo, a semnat miercuri ordinul executiv.
  • Weekendul de 4 iulie, când americanii au celebrat Ziua Independenţei, a fost unul extrem de agitat, cu peste 50 de focuri de armă trase doar în New York.
4514 afișări
Imaginea articolului New York devine primul stat american care declară stare de dezastru în caz de violenţă armată. Rata criminalităţii creşte alarmant în SUA

FOTO: Guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo

Guvernatorul statului american New York a semnat un nou ordin, care vizează procedura de intervenţie în caz de violenţe ce implică focurile de armă. O sumă de aproape 139 de milioane de dolari va fi direcţionată spre programe dedicate prevenirii şi acţiunii imediate în astfel de situaţii, relatează BBC.
 
Măsura a fost luată pe fondul unei creşteri îngrijorătoare a numărului de decese prin împuşcare înregistrate la nivel naţional. Aproximativ 200 de victime au fost raportate în SUA doar weekendul trecut, când americanii au celebrat Ziua Independenţei.
 
În martie, FBI a publicat statisticile preliminare pentru anul 2020 care arată un salt semnificativ, de 25%, al criminalităţii din Statele Unite. Tendinţa ascendentă a continuat şi în 2021, cu atât mai mult cu cât majoritatea omuciderilor din SUA sunt legate de incidente armate.
 
Preşedintele Joe Biden a dezvăluit la finalul lunii iunie strategia Casei Albe pentru a combate creşterea omuciderilor. Aceasta are drept obiectiv şi diminuarea traficului de arme de foc. De asemenea, sunt alocate mai multe fonduri pentru forţele de ordine.
 
Declararea stării de dezastru în caz de violenţă armată în New York, aprobată de guvernatorul Andrew Cuomo, reflectă gravitatea situaţiei. În urma acestei decizii au fost făcute mai multe comparaţii cu pandemia de COVID-19 şi cu răspunsul autorităţilor la urgenţa sanitară.
 
„Dacă ne uităm la cifrele recente, acum mor mai mulţi oameni din cauza violenţei armate şi a criminalităţii decât de COVID-19", a declarat guvernatorul democrat. „La fel cum am procedat şi în cazul pandemiei, statul New York va deveni încă o dată lider naţional, venind cu o abordare cuprinzătoare pentru combaterea şi prevenirea violenţei armate", a adăugat Cuomo.
 
Pe măsură ce New York a devenit, anul trecut, epicentrul focarului de coronavirus din SUA, Andrew Cuomo a fost apreciat în mass-media internaţională pentru gestionarea crizei sanitare. De atunci, el s-a confruntat cu acuzaţii privitoare la înregistrarea deceselor asociate COVID-19 în rândul rezidenţilor căminelor de îngrijire medicală. De asemenea, numele său a fost asociat şi cu acuzaţii de natură sexuală şi conduită nepotrivită. Cuomo a negat totul.
 
Un sondaj recent realizat de Colegiul Siena arată că doar o treime din alegătorii din statul majoritar democratic vor ca Andrew Cuomo să candideze la următoarele alegeri. Aproape un sfert dintre cei chestionaţi au declarat că guvernatorul ar trebui să demisioneze imediat.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici