Noi proteste masive faţă de restricţii şi faţă de vaccinare, în zeci de oraşe din Germania

Zeci de mii de persoane au protestat, luni seară, în numeroase oraşe din Germania, faţă de restricţiile antiepidemice şi faţă de posibila impunere a vaccinării, înregistrându-se violenţe între demonstranţi şi forţele de ordine.

6004 afișări
Imaginea articolului Noi proteste masive faţă de restricţii şi faţă de vaccinare, în zeci de oraşe din Germania

Conform estimărilor, aproximativ 70.000 de persoane au participat la proteste, în zeci de oraşe din landurile Turingia, Bavaria, Mecklenburg-Pomerania, Saxonia-Anhalt, Brandenburg, Baden-Württemberg şi Renania de Nord-Westfalia, informează agenţia DPA şi publicaţia Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Cei mai mulţi manifestanţii nu au purtat măşti medicale şi au cerut condamnarea la închisoare a fostului cancelar Angela Merkel, a preşedintelui Frank-Walter Steinmeier, a fostului ministru al Sănătăţii Jens Spahn şi a virologului Christian Drosten. "Merkel, Spahn, Steinmeier, Drosten - la închisoare!", au scandat demonstranţii în centrul Belinului. Un alt slogan a fost "Vaccinaţi şi nevaccinaţi, împotriva obligativităţii vaccinării!".

În oraşele Rostock, Grimmen şi Cottbus, au avut loc confruntări între protestatari şi forţele de ordine. Cel puţin 11 manifestanţi au fost reţinuţi, iar doi agenţi ai forţelor de ordine au fost răniţi, conform site-ului NDR.de.

Autorităţile au anunţat că 175 de persoane au fost verificate şi vor fi sancţionate pentru participare la proteste neautorizate.

În oraşul Köln, aproximativ 1.000 de persoane au participat la o contramanifestaţie, în favoarea menţinerii restricţiilor, ceea ce a generat riscuri privind confruntări cu demonstranţii antirestricţii.

Situaţia este tensionată în Germania, unde sunt zilnic proteste, iar unii activişti antirestricţii au acuzat presa că s-a conformat directivelor guvernamentale la fel ca în anul 1933, când a apărut dictatura nazistă. De altfel, protestatarii s-au oprit scurt timp, luni seară, în faţa redacţiei postului ZDF din Berlin, potrivit publicaţiei Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Cancelarul Olaf Scholz s-a aflat luni în vizită în Spania, unde a lăudat rata ridicată de vaccinare. Însă, pe fondul situaţiei tensionate din Germania, Olaf Scholz a evitat să se mai pronunţe în favoarea vaccinării obligatorii, conform site-ului Tagesschau.de.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici