NSA deţine dovezi privind implicarea Rusiei în asasinarea lui Aleksandr Litvinenko - presă

Agenţia americană pentru Siguranţa Naţională (NSA) a interceptat comunicaţii între indivizi suspectaţi de implicare în otrăvirea mortală a lui Aleksandr Litvinenko şi şeful lor de la Moscova, relatează ziarul The Daily Telegraph, citat de AFP.

2066 afișări
Imaginea articolului NSA deţine dovezi privind implicarea Rusiei în asasinarea lui Aleksandr Litvinenko - presă

Aleksandr Litvinenko (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Existenţa acestor comunicaţii, efectuate imediat după decesul fostului agent rus devenit disident, reprezintă o dovadă centrală că este vorba de o execuţie extrajudiciară ordonată de Moscova", scrie The Daily Telegraph.

Aleksandr Litvinenko, un fost agent FSB refugiat în Marea Britanie, a fost otrăvit la vârsta de 43 de ani, în 2006, în timpul unei întâlniri cu Andrei Lugovoi, un agent secret rus, şi cu omul de afaceri Dmitri Kovtoun, într-un hotel din Londra. Litvinenko a decedat, iar medicii legişti au stabilit că a fost otrăvit cu poloniu.

"Elementele NSA au fost transmise autorităţilor britanice, dar nu sunt admisibile în instanţe, adaugă The Daily Telegraph.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici