Numărul străinilor care stau în locuinţe sociale în Marea Britanie a crescut cu 3% din 2010

Aproximativ una din zece locuinţe sociale a fost dată de către autorităţile locale străinilor, potrivit unor date oficiale, situaţia în acest domeniu înrăutăţindu-se de la venirea lui David Cameron la putere, relatează Daily Mail în ediţia electronică de miercuri.

122 afișări
Imaginea articolului Numărul străinilor care stau în locuinţe sociale în Marea Britanie a crescut cu 3% din 2010

Numărul străinilor care stau în locuinţe sociale în Marea Britanie a crescut cu 3% din 2010 (Imagine: Publimedia/Shutterstock)

Potrivit publicaţiei, este vorba despre cel mai înalt nivel înregistrat în Anglia faţă de 2006/2007. Anul trecut, 9% din locuinţele sociale erau ocupate de străini, faţă de 6% în ultimul an al guvernării laburiste. Potrivit acestor date, prezentate marţi seara de către Departamentul pentru Comunităţi şi Guvernare Locală (DCLG) condus de către Eric Pickles, aproximativ 27.000 de locuinţe sociale aparţinând consiliilor locale şi unor asociaţii sunt ocupate în prezent de străini.

De asemenea, numărul locuinţelor ocupate de căre est-europeni s-a dublat de când coaliţia între conservatori şi liberal-democraţi a preluat puterea, în 2010, atângând 4% în prezent. Departamentul apreciază că acest lucru ar fi cauzat de deschiderea frontierelor pentru români şi bulgari.

Datele reprezintă o nouă problemă pentru Cameron, în contextul în care premierul britanic depune eforturi să convingă electoratul conservator că poate controla imigraţia, comentează tabloidul. Guvernul a fost deja nevoit să recunoască faptul că nu-şi va onora promisiunea de campanie electorală de a stopa migrarea până anul viitor, când au loc alegeri. Ultimele date arată că migrarea netă atinge 260.000 de persoane, mai mare decât la preluarea puterii.

Un grup parlamentar interpartinic care susţine o migrare "echilibrată", condus de laburistul Frank Field şi Sir Nicholas Soames, un conservator, a condamnat condamnat creşterea "proporţiei de locuinţe sociale acordate străinilor".

Potrivit documentului DCLG, 91% din locuinţele sociale sunt ocupate de către cetăţeni britanici, iar 4% de est-europeni provenind din Bulgaria, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia. Persoane provenind din afara Uniunii Europene (UE) ocupă 1% din acest tip de locuinţe, iar 4% sunt ocupate de non-britanici.

"Proporţia locatarilor care sunt cetăţeni britanici a scăzut cu 1% pe an începând din 2009/2010 şi până în 2012/2013 şi a rămas neschimbată în 2013/2014, în timp ce cea din cele opt ţări (care au aderat la UE în 2004) a crescut uşor de la 1% în 2007/2008 la 4% în 2013/2014", se arată în raport. "Un factor poate fi faptul că începând din 2008/2009, celor opt state li s-au alăturat Bulgaria şi România", se apreciază în document.

Secretarul de stat pentru Locuinţe Brandon Lewis a declarat că datele vor arăta altfel anul viitor, când vor măsura impactul unor noi reglementări introduse de către Guvern. "Aceste date nu ţin cont de noile recomandări pe care le-am făcut consiliilor cu scopul de a clarifica cui dau locuinţe (sociale), astfel încât comunităţile să aibă încredere că nu au de pierdut", a declarat el.

"Familiile au suferit ani de zile de pe urma unor nedreptăţi flagrante, văzând persoane fără loc de muncă sau legătură cu regiunea primind locuinţe de la consilii", a continuat el, adăugând că "noile reglementări ale acestui Guvern au clarificat faptul că localnicii şi membrii forţelor armate sunt primii la coadă pentru locuinţe sociale". "Astfel, aştept ca datele de anul viitor să fie altele, după ce consiliile pun aceste reglementări în practică", a declarat Lewis.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici