Numele presupusului director al CIA din Islamabad, deconspirat. Tensiunile dintre SUA şi Pakistan s-au amplificat

Presa pakistaneză a dat publicităţii numele unui bărbat despre care afirmă că este directorul Biroului CIA din această ţară, ridicând întrebarea dacă Guvernul a încercat astfel să expulzeze un agent CIA, după eliminarea lui Osama ben Laden, relatează Wall Street Journal în ediţia electronică.

2322 afișări
Imaginea articolului Numele presupusului director al CIA din Islamabad, deconspirat. Tensiunile dintre SUA şi Pakistan s-au amplificat

Numele presupusului director al CIA din Islamabad, deconspirat. Tensiunile dintre SUA şi Pakistan s-au amplificat (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

SUA analizează această problemă, dar, în prezent, nu există planuri de retragere a directorului Biroului Agenţiei Centrale americane de Informaţii (CIA) în Pakistan. Dacă Islamabadul a încercat să facă public numele acestuia, ar fi o a doua acţiune de acest fel, în ultimele şase luni, un semn al nivelului degradării relaţiilor SUA-Pakistan, comentează publicaţia americană. Agenţia a refuzat să comenteze, iar Inter-Services Intelligence (ISI), serviciile pakistaneze de informaţii, nu au răspuns unei cereri de a comenta pe această temă.

Tensiunile între cele două ţări, care s-au amplificat în ultimele luni, au "explodat", comentează Wall Street Journal, după operaţiunea de eliminare a liderului reţelei teroriste Al-Qaida, Osama ben Laden, care a stânjenit profund Guvernul pakistanez. Un alt motiv de jenă pentru Islamabad îl constituie presiunile Washingtonului cu scopul de a obţine acces la cele trei soţii ale lui ben Laden, aflate în custodia pakistanezilor. Însă Guvernul nu dă curs acestei solicitări, a declarat un oficial american.

Misiunea directorului Biroului CIA în Islamabad este printre cele mai "critice şi sensibile". El monitorizează programele sub acoperire ale Agenţiei, inclusiv campania cu avioane fără pilot îndreptată contra liderilor Al-Qaida şi talibanilor, dar şi a avioanelor de luptă care trec frontiera în Afganistan. Un fost oficial american din domeniul informaţiilor a declarat că orice deconspirare de agenţi reprezintă "modul meschin de răzbunare", al Pakistanului, având în vedere cât de "supărat şi jenat" este Guvernul.

Presupusul nume al directorului Biroului CIA a fost anunţat, pentru prima dată, vineri, de un post privat de televiziune pakistanez, ARY. Postul prezenta un material despre o întâlnire între directorul serviciului pakistanez de spionaj şi directorul Biroului CIA. "Dacă nu am fi menţionat numele acestuia, credibilitatea subiectului ar fi fost redusă", a declarat directorul Biroului ARY din Islamabad, Sabir Shakir. El a refuzat să spună cine i-a furnizat numele, dar a precizat că a avut "mai mult de o" sursă.

Numele a fost preluat, dar scris în mod eronat, de un cotidian de dreapta, Nation. Acesta acuză, uneori, diplomaţii şi cetăţenii americani din această ţată că lucrează pentru CIA. Un redactor al cotidianului, Salim Bokhari, a declarat că nu ştie cum a devenit public acest nume. "Trebuie să fi fost făcut public de vreo agenţie guvernamentală. Cine altcineva ar avea o asemenea informaţie", a spus el.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici