Nuri al-Maliki cere renumărarea voturilor la alegerile legislative
Premierul irakian în exerciţiu, Nuri al-Maliki, devansat de rivalul său laic Iyad Allawi la alegerile legislative din 7 martie, a cerut, duminică, într-un comunicat renumărarea voturilor.
"Premierul Nuri al-Maliki cere înaltei comisii electorale să răspundă cererilor partidelor politice de a realiza o nouă numărare a voturilor, manual", potrivit comunicatului.
-
Urna găsită la Corund în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală
Urna găsită într-un autoturism în localitatea Corund din judeţul Harghita şi în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip. citeşte tot
-
Ponta: Am întâlnit mulţi hoţi în viaţa mea, dar niciunul mai mare ca Flutur
Politic astăzi, 19:53
Premierul Victor Ponta a declarat că cei care au greşit politic trebuie schimbaţi din funcţie şi cei care au încălcat legea, pedepsiţi, el adăugând, în acest context: "Am întâlnit mulţi hoţi în viaţa mea, dar niciunul mai mare ca Flutur. Am întâlnit şi mulţi mincinoşi, dar niciunul ca Flutur". citeşte tot





Nu exista comentarii