O femeie angajată a ambasadei SUA la Moscova timp de 10 ani, suspectată de SPIONAJ pentru Rusia

O rusoaică angajată la ambasada Statelor Unite la Moscova este suspectată că ar fi spionat pentru Rusia, în urma unor investigaţii demarate de ofiţerii americani de contrainformaţii, informează site-ul cotidianului The Guardian.

860 afișări
Imaginea articolului O femeie angajată a ambasadei SUA la Moscova timp de 10 ani, suspectată de SPIONAJ pentru Rusia

Foto: Wikipedia

Femeia ar fi fost angajată de serviciile secrete ale Statelor Unite, având acces la reţeaua internă a agenţiei şi la sistemul de email. Numele şi funcţia acesteia nu au fost făcute publice.

Aceasta a lucrat pentru agenţia Secret Service până în anul 2016, când autorităţile au descoperit, în timpul unui control de rutină, că femeia participa la întâlniri neautorizate cu membri ai Serviciului federal de securitate din Rusia (FSB).

Potrivit The Guardian, Biroul de Securitate Regională (RSO) din cadrul Departamentului de Stat ar fi informat ofiţerii din Secret Service în 2017, însă aceştia nu au demarat o anchetă amplă proprie.

TITLURILE ZILEI

Femeia ar fi fost concediată în vara anului 2017, cu puţin timp înainte ca Moscova să ceară expulzarea unui număr mare de personal american, pe fondul sancţiunilor impuse de Washington.

Aceasta a lucrat în cadrul ambasadei SUA la Moscova timp de mai mult de zece ani, relatează publicaţia The Telegrap.

Potrivit surselor, Congresul Statelor Unite nu a fost informat cu privire la suspiciunile la adresa femeii.

"O comisie a Guvernului ar trebui să investigheze Secret Service pentru că a încercat să ascundă acest incident. Congresul SUA se concentrează asupra hackerilor ruşi şi este posibil ca toate informaţiile de care au nevoie să se afle în acest incident intern. Activităţile ei de a fura şi a disemina informaţii ar putea oferi mai multe detalii privind modalitatea prin care ruşii au putut să afecteze alegerile prezidenţiale din 2016", a declarat o sursă.

Relaţiile între Statele Unite şi Rusia au devenit tensionate după ce Moscova a fost acuzată de ingerinţe în alegerile prezidenţiale din 2016.

În luna iulie, o altă femeie, Maria Butina, 29 de ani, care deţine cetăţenia rusă, a fost inculpată de autorităţile americane pentru consipraţie de a acţiona în folosul serviciilor de spionaj ruse prin infiltrarea în grupuri politice din SUA. Butina neagă orice acuzaţie, iar Guvernul rus susţine că arestarea acesteia face parte din "isteria împotriva Rusiei".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici