O fostă secretară nazistă a fost condamnată pentru crime împotriva umanităţii la 96 de ani

  • Irmgard Furchner a fost secretara comandantului SS al lagărului de concentrare Stutthof
  • Femeia este acuzată că a facilitat la uciderea a peste 11.000 de deţinuţi
  • Furchner a încercat să amâne procesul încă de luna trecută, dar a fost preluată ulterior de poliţie şi plasată în detenţie timp de câteva zile
1635 afișări
Imaginea articolului O fostă secretară nazistă a fost condamnată pentru crime împotriva umanităţii la 96 de ani

Sursa foto: profimedia

O fostă secretară a comandantului, în vârstă de 96 de ani, s-a prezentat marţi la o instanţă din nordul Germaniei pentru a asculta în mod oficial acuzaţiile aduse împotriva ei. Femeia este acuzată că a permis uciderea a peste 11.000, astfel devenind accesoriu la crimă.

Acuzata Irmgard Furchner a încercat să amâne startul procesului încă de luna trecută, dar a fost preluată ulterior de poliţie şi plasată în detenţie timp de câteva zile. Inculpata a fost adusă la tribunal într-un scaunul cu rotile, relatează The Washington Post.

Furchner ar fi ajutat şi încurajat pe cei care conduceau lagărul lauciderea sistematică a prizonierilor închişi acolo în perioada iunie 1943 şi aprilie 1945. Zeci de mii de oameni au murit la Stutthof, mai ales spre sfârşitul războiului, atunci când au fost obligaţi să participe la infamele marşuri ale morţii.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici