O grupare kurdă desprinsă din PKK revendică atentatul de la Ankara, soldat cu 28 de morţi

Şoimii Libertăţii Kurdistanului, o grupare disidentă a mişcării separatiste Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), a revendicat vineri seară atentatul comis miercuri la Ankara, soldat cu 28 de morţi, informează ziarul Le Figaro.

1084 afișări
Imaginea articolului O grupare kurdă desprinsă din PKK revendică atentatul de la Ankara, soldat cu 28 de morţi

O grupare kurdă desprinsă din PKK revendică atentatul de la Ankara, soldat cu 28 de morţi (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/ Hepta)

Gruparea Şoimii Libertăţii Kurdistanului (TAK) a difuzat vineri seară o înregistrare în care anunţă că atentatul de la Ankara este o reacţie la operaţiunile turce împotriva etnicilor kurzi.

Gruparea TAK nu face parte oficial din mişcarea separatistă Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), dar Guvernul de la Ankara susţine că cele două organizaţii kurde colaborează strâns.

Administraţia Recep Tayyip Erdogan a atribuit atentatul de la Ankara unei alte mişcări kurde, Partidul Uniunii Democratice (PYD), activ în Siria şi Irak, care a negat orice implicare.

TITLURILE ZILEI

Administraţia de la Ankara încearcă, pe fondul unor disensiuni cu SUA şi UE, să atribuie insurgenţilor kurzi responsabilitatea atentatului de la Ankara, deşi gruparea YPG a respins acuzaţiile, anunţând că atacul a fost comis de reţeaua teroristă Stat Islamic. Premierul Ahmet Davutoglu a declarat, joi, că atentatul comis miercuri seară la Ankara, soldat cu 28 de morţi, este opera grupării Unitatea de Protecţie a Poporului Kurd (YPG), activă în Siria, în complicitate cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK). În acest context, Administraţia Recep Tayyip Erdogan a intensificat raidurile aeriene antikurde în nordul Irakului.

În urmă cu câteva zile, Turcia şi Statele Unite avuseseră un schimb dur de replici din cauza grupului kurd YPG. Ankara susţine că organizaţia kurdă cooperează cu Rusia în Siria şi este asociată cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), care are de mult timp revendicări teritoriale în Turcia.

Autorităţile turce au spus în repetate rânduri că grupul YPG, aripa militară a Partidului Uniunii Democratice (PYD), este o organizaţie teroristă care are legături puternice cu teroriştii din cadrul Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi că ambele grupuri sunt coordonate de aceleaşi centre de operaţiuni din localitatea irakiană Qandil.

Însă Uniunea Europeană şi Statele Unite, alături de alţi pseudoaliaţi occidentali ai Turciei au catalogat doar mişcarea PKK drept organizaţie teroristă, ezitând să includă gruparea YPG în aceeaşi categorie.

Liderul Partidului Uniunii Democratice (PYD), Salih Muhammad, a respins joi acuzaţiile Turciei privind implicarea în atentatul de la Ankara. "Acuzaţiile sunt absolut false. Kurzii nu sunt implicaţi în ce s-a întâmplat la Ankara. Totul are legătură cu operaţiunile Turciei contra reţelei teroriste Stat Islamic", a acuzat Muhammad. "Pot da asigurări că YPG nu trage nici măcar un glonţ spre Turcia. Nu considerăm Turcia inamic", a spus Salih Muhammad.

Cel puţin 28 persoane au murit, iar alte 61 au fost rănite în atentatul comis miercuri seară în centrul oraşului turc Ankara.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici