O mişcare ce probabil va irita China. Un portavion american ar putea vizita Vietnamul, pentru prima dată după războiul între cele două ţări

Un portavion american ar putea efectua o vizită în portul Danang, în luna martie, urmând să fie prima acţiune de acest fel după războiul din Vietnam, au anunţat autorităţile militare din cele două ţări, potrivit site-ului agenţiei The Associated Press.

1170 afișări
Imaginea articolului O mişcare ce probabil va irita China. Un portavion american ar putea vizita Vietnamul, pentru prima dată după războiul între cele două ţări

O mişcare ce probabil va irita China. Un portavion american ar putea vizita Vietnamul, pentru prima dată după războiul între cele două ţări

Jim Mattis, secretarul american al Apărării, şi omologul său vietnamez, Ngo Xuan Lich, au discutat acest plan, a anunţat Jeff Davis, purtătorul de cuvânt al Pentagonului.

Davis a precizat că se aşteaptă aprobarea finală din partea autorităţilor de rang înalt din cele două ţări.

Separat, Ministerul Apărării de la Hanoi a comunicat că autorităţile din cele două state au trimis spre aprobare propunerea unei vizite într-un port vietnamez. Ideea a fost propusă în timpul vizitei în SUA a ministrului vietnamez al Apărării, care a avut loc vara trecută.

Cei doi oficiali s-au întâlnit din nou joi, în timpul turneului în Asia de Sud-Est a secretarului american al Apărării.

Aceasta a fost prima vizită în Vietnam a lui Mattis, care s-a alăturat forţelor de rezervă ale Corpului de Infanterie Marină al SUA în anul 1969, însă nu a participat la războiul din Vietnam (1955-1975).

Vizita navei de război SUA în Vietnam probabil va irita China, în condiţiile în care Beijingul revendică aproape întreaga Mare a Chinei de Sud, zonă străbătută de numeroase rute comerciale şi unde se crede că se găsesc rezerve uriaşe de petrol şi gaze naturale. Brunei, Malaysia, Filipine, Taiwan şi Vietnamul au, de asemenea, revendicări în zonă.

 

 

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici