O navă de război americană se îndreaptă spre Libia

O navă de război americană, USS Kearsarge, având la bord câteva sute de militari, se îndreaptă marţi către Libia, au anunţat doi oficiali americani din cadrul apărării, într-un moment în care occidentalii îşi sporesc presiunea asupra regimului colonelului Muammar Kadhafi.

180 afișări
Imaginea articolului O navă de război americană se îndreaptă spre Libia

O navă de război americană se îndreaptă spre Libia (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

USS Kearsarge, un portelicopter ce transportă şlepuri, şi două vapoare care îl însoţesc se pregătesc să intre în canalul Suez venind din Marea Roşie, au anunţat aceşti oficiali sub acoperirea anonimatului.

"Deplasăm elemente pentru a le apropia" de Libia, a declarat unul dintre ei.

Grupul operaţiunilor amfibie ale Kearsarge, cu circa 800 de marinari, o flotă de elicoptere şi instalaţii medicale, poate asigura susţinerea operaţiunilor umanitare dar şi militare.

"O navă ca Kearsarge poate efectua numeroase tipuri de misiuni", a adăugat ofiţerul citat.

Oficialii militari americani pregătesc o listă cu opţiuni ce urmează să fie propuse preşedintelui Barack Obama şi sunt în discuţie cu omologii lor europeni, dar incertitudinea rămâne în privinţa probabilităţii unei intervenţii militare, potrivit acestei surse.

Opţiunile în cauză "merg de la o demonstraţie de forţă la ceva cu o implicare mai mare", a subliniat acest ofiţer, adăugând că "preşedintele (Obama) nu a luat nicio decizie privind rolul armatei".

Potrivit analiştilor, o demonstraţie de forţă simbolică în largul coastei libiene ar putea să fie suficientă pentru a creşte presiunea asupra lui Kadhafi. Dar oficialul citat a subliniat că trimiterea de forţe navale şi aeriene în apropierea Libiei nu este un gest anodin.

"Sunt marinari pe vapoarele care se îndreaptă în această direcţie, este ceva real", a insistat el.

Un portavion american, USS Enterprise, care transportă avioane de vânătoare capabile în caz de necesitate să impună o zonă de interdicţie aeriană, ar putea, de asemenea, să cheme întăriri pentru a răspunde crizei libiene. Acesta se află în prezent în nordul Mării Roşii, potrivit site-ului Marinei.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici