O platformă petrolieră a explodat în Golful Mexic - VIDEO

O explozie a distrus o platformă petrolieră din Golful Mexic, joi, aruncând în apă 13 persoane, dar niciuna dintre ele nu a fost declarată dispărută, a anunţat paza de coastă americană.

O platformă petrolieră a explodat în Golful Mexic

Nu există semne de poluare după explozia şi incendiul platformei petroliere, a anunţat un purtător de cuvânt al companiei proprietare, Mariner Energy.

"După un survol iniţial efectuat de personal deasupra zonei, nu a fost semnalată nicio scurgere de hidrocarburi", a declarat pentru postul de televiziune CNN acest purtător de cuvânt, Patrick Cassidy.

Totul "pare" sub control "pentru moment", a adăugat el.

Treisprezece persoane au sărit în apă după explozie şi toate au fost localizate, una fiind rănită, a declarat paza de coastă americană.

Platforma se află la circa 130 de kilometri sud de Vermilion Bay, în Louisiana (sudul Statelor Unite). Aceasta opera la adâncime (135 de metri).

Accidentul creează temeri privind un nou dezastru ecologic la peste patru luni de la explozia apoi naufragiul, în aprilie, al platformei Deepwater Horizon, situate tot în Golful Mexic, care a provocat moartea a 11 persoane şi cea mai mare maree neagră din istoria Statelor Unite.



comentează şi tu Momentan sunt 0 comentarii
Taguri:
SUA ,
PLATFORMĂ ,
EXPLOZIE
COMENTARII

Nu exista comentarii

COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa