Obama a aprins bradul de Crăciun de la Casa Albă - GALERIE FOTO
Preşedintele american, Barack Obama, a aprins joi bradul de Crăciun de la Casa Albă, după ce săptămâna trecută, a graţiat, într-un alt ritual, primul său curcan, cu ocazia Zilei Recunoştinţei.
Conform unei tradiţii stabilite în 1923 de preşedintele Calvin Coolidge, Obama, soţia sa Michelle şi fiicele lor Malia şi Sasha au apăsat împreună butonul care pornea instalaţia de iluminat a molidului de Colorado. Acesta tronează pe Elipsă, peluza situată la sud de Casa Albă.
"În această seară, gândurile şi rugăciunile noastre se îndreaptă spre bărbaţii şi femeile care îşi vor petrece sărbătorile departe de căminele lor, mamele şi taţii militarilor noştri care îşi riscă viaţa în fiecare zi pentru ca noi să fim în siguranţă", a declarat preşedintele american, care a anunţat recent trimiterea a 30.000 de militari americani suplimentari în Afganistan.
"Să ne amintim şi de vecinii noştri care luptă chiar aici, cei care au pierdut un loc de muncă, un cămin, un prieten sau o fiinţă dragă", a adăugat el, în cursul acestei scurte ceremonii.
-
Financial Times: Problemele politice ale lui Traian Băsescu nu se vor încheia cu instalarea Guvernului Ungureanu
Externe ieri, 23:45
Problemele politice ale preşedintelui Traian Băsescu şi aliaţilor săi din coaliţia de centru-dreapta nu se vor încheia, chiar dacă Parlamentul va aproba joi noul Guvern al lui Mihai Răzvan Ungureanu, comentează Financial Times în ediţia electronică. citeşte tot
-
CABINETUL UNGUREANU: Toţi miniştrii au primit aviz favorabil în Comisii. Plenul va decide joi prin vot asupra învestirii
Toate persoanele nominalizate pentru funcţiile de miniştri în Cabinetul Ungureanu au fost audiate în comisiile parlamentare. Prezentarea programului de guvernare şi votul de învestitură vor avea loc în plenul reunit, joi, de la ora 11.00. citeşte tot





PSD-istii ....au avut tzara in mana atat timp....cand au luat`o de la ceausescu atat de bogata ...si acm au adus`o unde au adus`o ...si dau vina pe basescu ....ca nu a facut nimik ...dar omul asta cu ce sa faca?daca ei au furat si au vandut tot ce s`a putut vinde ?dc sa aduca in romania un ministru strain ?ultimul lucru care l`at mai putea face ..ar fi sa il puna pe ala presedinte....ca tara asta sa nu mai fie a noastra.....TRAIASCA BASESCU