Obama afirmă că este zvelt, dar solid, ca răspuns la criticile formulate la adresa sa
Preşedintele american, Barack Obama, a afirmat luni că este zvelt, dar solid, în replică la criticile potrivit cărora îi lipseşte forţa de a fi un mare preşedinte.
Obama afirmă că este zvelt, dar solid, ca răspuns la criticile formulate la adresa sa (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Faptul că sunt zvelt nu înseamnă că nu sunt solid. Eu sunt de neclintit", a spus, glumind, Obama, în timpul unui dineu destinat strângerii de fonduri pentru Partidul Democrat la Miami, în Florida.
"Nu voi da înapoi, pentru că acum este timpul să realizăm acele lucruri care trebuie făcute, dar nu au fost făcute timp de decenii", a subliniat preşedintele.
Barack Obama s-a declarat convins că va reuşi să obţină adoptarea de către Congres a reformei controversate a sistemului de sănătate, înainte de sfârşitul anului.
-
SUEDIA a câştigat FINALA EUROVISION 2012. ROMÂNIA s-a clasat pe locul 12
Life-Inedit ieri, 22:00
Suedia, marea favorită la Eurovision 2012, s-a clasat pe primul loc în finala concursului desfăşurată sâmbătă seară la Baku, Azerbaidjan, cu piesa "Euphoria", interpretată de Loreen, fiind cea de-a cincea ediţie câştigată, de la succesul din 1974 când ABBA a cucerit publicul cu "Waterloo".Trupa Mandinga, reprezentanta României la Eurovision 2012, s-a clasat pe locul al 12-lea în finala concursului. citeşte tot
-
Urna găsită la Corund în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală
Urna găsită într-un autoturism în localitatea Corund din judeţul Harghita şi în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip. citeşte tot





Nu exista comentarii